„A avut loc, într-adevăr, o breşă de securitate. În acest moment, nu avem nicio solicitare de răscumpărare a datelor. Ca urmare a acestei situații, Departamentul specializat din Camera Deputaţilor redactează o plângere la DIICOT”, a anunţat oficial Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.
Secretariatul General al Camerei Deputaților a precizat că majoritatea datelor vizate sunt date prezentate pe site sau care pot fi făcute publice ca urmare a unei solicitări pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la date de interes public.
Potrivit HotNews.ro, au fost accesate documente personale ale deputaților, mai exact cărțile de identitate ale acestora. Printre parlamentarii cărora le-au fost accesate datele se numără și premierul Marcel Ciolacu.
Astfel că, datele liderului PSD au ajuns pe dark web sau piața neagră virtuală. Dark Net este o parte a internetului care poate fi accesată doar prin intermediul unor adrese web speciale și care nu este indexată de către motoarele de căutare. Acest lucru face mai dificil accesul pentru utilizatorii obișnuiți, care nu dispun de abilități tehnice avansate.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat despre breşa de securitate produsă de la Camera Deputaţilor, iar în acest moment experţii colaborează cu alte autorităţi în domeniul cyber la investigarea incidentului, a comunicat instituția, pentru HotNews.ro.
„Directoratul a fost notificat în legătură cu breşa de securitate de la Camera Deputaţilor şi colaborează în acest moment cu alte autorităţi cu competenţe în domeniul securităţii cibernetice la investigarea incidentului. Pentru că vorbim despre o investigaţie care este în derulare, în acest moment nu putem oferi mai multe detalii care ar putea periclita investigaţia”, a transmis Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).
Citește și:
Trimite articolul
Xpai ce date sa rascumpere? Scoala pla, realizari zero, hakerii au luat teapa. Si au si gasit unde sa fure date. La cel mai select club de analfabeti din europa…
Avea Ciolacu un singur act dobândit cinstit și pe ăla i l-au ciordit….(Certificatul de naștere nu se pune, ăla l-a obținut tată-so*)
Vă dați seama ce criză e printre hackeri dacă nu le-a trebuit nici diploma de liceu, nici diploma de facultate, nici certificatul de revoluțioanr cu merite deosebite …..
Nu i-au gasit CV-ul? Ca nici noi
-
Auzi ba, toti credeau ca CV-ul teu este pre la Whashington…..cand colo ,sa vezi comedie:l-au gasit la Petersburg! Cum explici?!
Poate sa intre cu ea la WC-ul public din Parcul Cismigiu!
persona non grata…de acuma vor aparea reclame facute de AI cu ciolaci besiti…hai sictir
Să vedem urmarea acestui ,,jaf cibernetic” poate va fi urmată de cipul salvator în buletin,portofelul digital,pașaport,ceferticatul verde…Parcă aduce a telenovelă cu primarul de la Constanța, primul primar infectat al țării, și primul vindecat miraculos spre deosebire de alții. Cam așa e și telenovela asta.
Atac cibernetic facut de servicii ca sa se puna lege ca romanii sa intre pe internet doar cu buletinul?
De ce suntem toti considerati infractori?
Cine conduce tara asta de suntem considerati in masa infractori?