Deși informațiile inițiale arătau că avionul ar fi decolat din Ungaria, se pare că echipajul a făcut aici doar o scurtă oprire pentru a alimenta. Potrivit presei maghiare, aeronava a intrat în spațiul aerian maghiar din Slovacia și a aterizat pe aeroportul Hajdúszoboszló fără permisiune. Pilotul a amenințat apoi un lucrător al aeroportului care a sunat la poliție. Pilotul a reușit să decoleze înainte ca poliția să imobilizeze aeronava.
Chiar dacă a fost escortat, pe rând, de avioane militare din mai multe țări, aeronava de mici dimensiuni și-a continuat zborul fără a răspunde apelurilor repetate. Pilotul zbura la altitudini mici, pentru a fi mai greu de interceptat de avioanele militare.
După ce a survolat spațiul aerian al României pe ruta Oradea – Caransebeș – Drobeta Turnu Severin, avionul a intrat în Bulgaria, unde a și aterizat în zona Targovishte (Bulgaria). Avionul a fost găsit abandonat pe o pistă privată din perioada comunistă, unde a aterizat noaptea. Acesta este motivul pentru care autoritățile cred că au existat complici la sol care au semnalizat terenul pentru a facilita aterizarea.
În cadrul anchetei, autoritățile bulgare au descoperit că în avion se afla o cameră video dotată cu SIM, de tip panoramic. Dacă a fost folosită, această cameră putea înregistra toate obiectivele din zonele survolate de avion. Până la această oră nu au fost găsite informații despre piloții și persoanele din avion.
Autoritățile bulgare spun că cel mai probabil avionul a decolat din Lituania și a încălcat spațiul aerian a șapte țări (Lituania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Serbia, România și Bulgaria) înainte să aterizeze în Bulgaria. Avionul este înmatriculat în Lituania și a fost scos la vânzare prin intermediul unui site din Marea Britanie. Potrivit presei maghiare, avionul a fost vândut cu săptămână înainte de incident. „Nu erau lituanieni. Nu pot spune din ce țară erau, poate ucraineni, poate români sau bulgari. Un bărbat și cu mine am comunicat unul cu celălalt în rusă. […] Nu știu numele acestor bărbați. Nu m-a interesat. L-am vândut și mi-am luat rămas bun de la acel avion. Am încercat să-l vând de mulți ani. Nu am avut unde să-l pun, așa că mă bucur că l-au cumpărat. […] Nu-mi amintesc ce organizație l-a cumpărat. A fost scris într-o limbă străină”, a declarat fostul proprietar Zaronskis pentru LRT.lt.
Avionul a fost depozitat pe aeroportul Panevėžys, acesta fiind, cel mai probabil, și locul de decolare.
Sursa: BIHON.RO
Trimite articolul
XSă fim serioși! Praf în ochi…
Nu exista vanzarea unui avion fara contract de vanzare cumparare cu numele vanzatorului si cumparatorului. Este ciudat ca avionul, trecand fara permisiune prin atatea tari, nu a fost doborat de niciun avion militar. Asa ceva nu exista. Poate a fost un transport de ceva secret, unde serviciile secrete au dat ordin MApN-urilor din aceste tari sa nu doboare avionul ci doar sa escorteze. Asa putea avionul sa se prabuseasca intentionat in orice obiectiv militar sau de interes national, cladiri importante, etc. Nu exista asa ceva ce s-a intamplat aici.
Adica cum naiba vinzi un AVION !!! si tu nu stii cui i l ai vandunt ??? pai vinzi un cazan de masina si trebuie sa faci un dosar de acte , dar atunci un avion `?
Cea mai mare tampoenie ce sa facut e ca a fost lasat sa tranziteze atatea tari si nimeni nu sa obosit sa dea cu el de pamant , si culmea toate tari NATO !!!!!!!!!!
-
Doar in Romania se m-ai cere contract de vânzare cumpărare în 5 exemplare
In Germania ai dat banii pe mașină,mergi la Zulassung (primărie) și o înmatriculezi..
Cine are Brief mare (CIV) in mână este proprietar
NU există și nu ți se cere certificat fiscal copie buletin etc.
Eu dacă vând un bun Personal nu văd dc mar obliga vreo lege să fac contract etc
Când vinzi o casă Este altceva..
Dar în rest BIROCRATIE-
Serios? ia vinde o pusca de vanatoare .ca exemplu …sa vezi ai nevoie de
n-spe mii de acte sau nu ?
Iar pusca de vanatoare e tot un bun personal .chiar si casa e tot un bun personal …si am cumparat autoturism si din germania si din austriia .exista formular special de vanzare cumparare pe care esti obligat sa l complectezi cu datele cumparatorului si a vanzatorului …asa ca nu doar in romanica ti se cer acte
-
Cumparat de un rus al lui putler.
-
Daca nu stie vinzatorul, stii tu ? Poate ne spui si noua numele cumparatorului si ce a transportat.
Astia ne orbesc de la obraz putând sa ne zica orice, chiar si ca avionul a fost pierdut la alba neagra.
– Avionul a trecut prin 7 ( șapte ) țări. Din punct de vedere LOGISTIC o acțiune perfectă.
– ” Personalul ” de la sol bine instruită : punctual prind locul și ora de desfășurare a realimentării .
– În timpul zborului în avion au fost 2 ( două ) persoane Nu se știe ca în timpul escalelor CÂTE și CE persoane s-au schimbat ieșit / intrat din și în carlingă.
– există protocoale / metode ca avioanele care nu se identifică , cum pot fi FORȚAȚI să aterizeze.
transponderul face totu’….adica avion “prieten” sau “dusman”
astea-s avioane de carat tate chestiile interzise ….insesizabile la radiolocatie…..bla bla bla …
avem un CDZ de dirijat concorde nu ….vrabiutze. Io chiar ma mir ca i-o trebuit aeroport ….sau ma rog,pista sa aterizeze
asta-i un fel de …”vendetta la ce o facut neamtzu’ ala pe vremea lu Gorbaciov
Mor , dacă mă vedeti astăzi aici retardaților.
Astia ne iau de prosti pe toti! Cine au fost persoanele care au alimentat avionul ?Sunt vreo 10 intrebari la care autoritatile ne aburesc.A fost clar o extractie a unui personaj incomod cu buna stiinta a tarilor pe care le-a tranzitat…Ancheta si raspunsurile la operatiune peste vreo 50 de ani…Ceau…bau…
A fost insotit de avioane militare , da? atunci de ce pilotii unguri ce il gardau care au vazut ce face l-au mai lasat sa se ridicie de pe aeroportul Hajduszoboszlo dupa ce si-a a golit canistrele cu combustibil?……….