Magistraţii Tribunalului Vaslui l-au condamnat, marţi, pe fostul şef de post din localitatea ieşeană Răducăneni la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru introducerea în ţară a unor droguri de mare risc şi la un an şi 4 luni de închisoare pentru trafic de droguri.
Potrivit deciziei magistraţilor, prin contopirea sentinţelor, inculpatul va avea de efectuat 5 ani, 9 luni şi 10 zile de închisoare.
Iubita fostului şef de post din Răducăneni a fost condamnată la 3 ani şi 5 luni de închisoare, iar un al treilea inculpat din acest dosar a primit un an şi 4 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de mare risc.
Deciziile nu sunt definitive.
Cei trei au fost prinşi în urma unui flagrant delict ce a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie, într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!