Potrivit unui comunicat al CE, Comisia solicită Croaţiei, Ungariei şi României să prezinte rapoarte referitoare la obiectivele lor naţionale pentru 2020 privind energia din surse regenerabile şi eficienţa energetică.
Astfel, Comisia a decis să trimită o scrisoare de punere în întârziere Croaţiei pentru că nu a prezentat un raport complet cu privire la îndeplinirea obiectivelor sale pentru 2020 privind eficienţa energetică şi ponderea energiei din surse regenerabile. De asemenea, Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere Ungariei şi României pentru că nu au prezentat un raport complet, în cadrul guvernanţei uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor de eficienţă energetică pentru 2020.
Regulamentul privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice stabileşte cerinţa ca statele membre să prezinte Comisiei, până la 30 aprilie 2022, un raport cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor de eficienţă energetică pentru 2020. Acesta mai prevede ca, până la acelaşi termen, statele membre să raporteze despre obiectivele lor privind ponderea energiei din surse regenerabile în 2020.
Cele trei state membre au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi pentru a remedia deficienţele identificate de Comisie. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.
De asemenea, Comisia solicită Poloniei şi României să notifice evaluările lor privind cogenerarea de înaltă eficienţă.
Potrivit CE, statele membre ar trebui să dezvolte o infrastructură eficientă de încălzire şi răcire şi/sau să permită dezvoltarea cogenerării de înaltă eficienţă şi utilizarea încălzirii şi răcirii din căldura reziduală şi din surse regenerabile de energie. Statele membre trebuie să efectueze şi să prezinte Comisiei o evaluare cuprinzătoare a potenţialului de aplicare a cogenerării de înaltă eficienţă şi a încălzirii centralizate eficiente. Evaluarea cuprinzătoare trebuie actualizată o dată la cinci ani şi notificată Comisiei. Până în prezent, Polonia şi România nu au comunicat o evaluare actualizată până la termenul de 31 decembrie 2020.
Cele două state membre au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi pentru a remedia deficienţele identificate de Comisie. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită avize motivate.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
Xmai angajati cateva mii de bugetari, poate reusiti sa trimiteti niste rapoarte. Deja 30 la suta dintre romani lucreaza la stat si nu are cine lucra… Hai sa ne angajam toti si sa aducem muncitori din pakistan.
Concluzie, “:” comisia eu = CONTROL “:”. Fiecare intelege dupa cum îl duce capu.