Ei au scandat sloganuri ca “Odesa în Ucraina!”, “Glorie Ucrainei!” şi au cântat imnul naţional.
Ivan Katerinciuk, şeful poliţiei din regiunea Odesa, în civil şi însoţit de cei doi adjuncţi, le-a spus, la megafon, că “toată lumea este egală în faţa legii, de aceea contez pe ajutorul şi susţinerea voastră”.
“Ucraina este unită, iar Odesa face parte din Ucraina”, a continuat el, manifestanţii răspunzându-i cu strigăte de “Ura!”.
“Nu interzicem nimănui să organizeze manifestaţii paşnice şi să-şi exprime punctele de vedere, dar suntem împotriva celor care fac propagandă separatismului şi divizării Ucrainei, iar eu cred că suntem de acord asupra acestui lucru”, a adăugat el, după care a scandat la rândul său “Glorie Ucrainei!”.
Manifestanţii au pornit ulterior către Casa Sindicatelor, incendiată vineri, când au fost ucişi aproximativ 40 de proruşi. Ei au arborat, la loc, steagul ucrainean, dat jos şi ars sâmbătă de către susţinători ai unei apropieri de Rusia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!