Moş Ştefan era cunoscut ca fiind cel mai în vârstă angajat cu carte de muncă din România, primul său contract fiind încheiat atunci când a împlinit 90 de ani. După 10 ani şi jumătate, el admitea că trebuie să iasă la pensie pentru că nu mai putea mulge oile în rând cu cei tineri, el devenind astfel primul român care s-a pensionat la 100 de ani.
„Am vorbit cu el în urmă cu câteva zile. Era sănătos şi mi-a spus că se simte foarte bine, că nu are probleme nici măcar cu coronavirusul. Din câte am înţeles, s-a dus să-şi ajute fiul, care are o stână pe malul Mureşului, şi a fost lovit accidental de un tractor care a dat cu spatele”, a declarat, duminică, pentru Agerpres, omul de afaceri Emil Părău, cel care a fost primul angajator oficial al lui moş Ştefan.
Ţebea, dorinţă împlinită
În anul în care a împlinit 100 de ani, moş Ştefan participa, pentru prima oară în viaţă, la Serbările Naţionale de la Ţebea, dedicate memoriei lui Avram Iancu. Ca de fiecare dată, era îmbrăcat în straiele populare la care nu a renunţat niciodată în viaţă.
„Nu am cuvinte să vă pot spune şi să mă credeţi cât mă simt de bine. Mi se pare că simt că am întinerit. De mulţi ani mi-o tot fost gândul să vin la Ţebea şi, după ce am trecut de suta de ani, mi-a venit rândul şi am venit. A fost foarte frumos, parcă nu am cuvinte să vă spun exact ce plăcut a fost. Parcă simt cum creşte inima-n mine. Aşa mă simt de bine”, s-a destăinuit atunci moş Ştefan.
Cetăţean model
În noiembrie 2016, Ştefan Gros a primit din partea Consiliului Judeţean Hunedoara o Diplomă de Excelenţă, în semn de apreciere pentru activitatea depusă, fiind considerat un model de putere de muncă, de caracter, un exemplu pentru comunitate.
„Moş Ştefan ar fi împlinit 103 ani pe 26 octombrie, de Sfântul Dumitru. Poate aşa a vrut Dumnezeu. Şi-a realizat visul, să trăiască 102 ani, ca şi tatăl său”, a cochis Emil Părău.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XOmul asta ar fi batut si Corona virusul, cred. Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!
Toată stima pentru cel care a fost mos Stefan! Dumnezeu sa-l odihnească!
……Aviz celor care se pensioneaza la 45 de ani.