BUCUREȘTI. Strategia Dacia s-a mutat dinspre low-cost spre vânzarea de maşini tot mai echipate, dar fără a intra în concurenţă cu celelalte mărci de pe piaţă, motiv pentru care preţurile sale, deşi au crescut, se menţin sub media concurenţei, explică Denis Le Vot, CEO Dacia, citat de Ziarul Financiar.
Spre comparaţie, niciun model nou Dacia nu mai vine fără aer condiţionat, iar Logan, „maşina de 5.000 de euro”, are acum un preţ de pornire de 13.600 de euro cu TVA în România, fiind pentru prima dată când Logan pleacă de la peste 10.000 de euro. „Maşinile devin tot mai scumpe, iar noi mizăm pe raţional. Spre exemplu, de ce să plătească cineva pentru trei ecrane în maşină când îşi poate folosi propriul telefon mobil? Nu toţi vor o maşină complicată, dar vor esenţialul precum un sistem de asistenţă la plecarea din pantă sau aer condiţionat care acum este disponibil în echiparea de bază. Astfel Dacia a urcat în 2022 cu 7% pe o piaţă care s-a comprimat cu 10%, iar valoarea reziduală la Dacia este cu zece puncte peste alte mărci. Trendurile nu se vor schimba – materiile prime se vor scumpi, iar sistemele de reducere a poluării vor avea un preţ tot mai mare. Chiar şi cei care îşi permit maşini scumpe aleg Dacia deoarece vor un automobil simplu”, a explicat Denis Le Vot, CEO Dacia. El a subliniat că dacă anul 2010 este luat drept referinţă, atunci când în vigoare erau normele Euro 5, în 2014 deja preţurile erau cu 17% mai mari faţă de 2010 odată cu introducerea Euro 6b, pentru ca acestea să crească cu 29% faţă de 2010 în 2018 odată cu normele Euro 6d-Temp, iar Euro 6d-full să aducă un plus de 48% în 2021. În 2022 baza ar fi conform datelor Grupului Renault cu 61% peste 2010 la nivelul pieţei auto europene.SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!