„Este Ziua Naţională a României, sărbătoarea tuturor românilor, o zi în care m-aş bucura să retrăim spiritul unităţii care i-a înflăcărat pe înaintaşii noştri de acum 105 ani, înfăptuitorii Marii Uniri. Prezentul ne provoacă să facem faţă unor situaţii pe care cu greu le-am fi anticipat cu doar câţiva ani înainte şi care pun o lume întreagă la încercare, iar România nu este nici ea ocolită. Istoria şi Marea Unire din 1918 au confirmat puterea unităţii noastre şi, iată, avem prilejul, cu fiecare nouă provocare a prezentului, să demonstrăm că împreună, noi românii, avem puterea de a ne atinge marile obiective. Acest lucru implică eforturi din partea tuturor şi, mai ales, o înţelegere a preocupărilor fiecărui român. Consider că mesajul de unitate al acestei zile ar trebui să fie prezent în orice acţiune a noastră, indiferent dacă ne referim la cetăţeni, societate civilă, mediul de afaceri, reprezentanţi ai statului sau la clasa politică. Când ceva tinde să ne dezbine, să ne amintim că suntem toţi români şi că avem un drum comun de parcurs ca naţiune, de care depind prezentul şi viitorul întregii societăţi şi al fiecărui cetăţean”, spune Ciolacu în mesajul transmis, vineri, de Ziua Naţională.
El afirmă că „o Românie puternică, orientată spre dezvoltare, care să se reflecte în plan economic, dar mai ales în viaţa de zi cu zi a românilor, este un obiectiv firesc, capabil să ne unească”.
„La mulţi ani, tuturor românilor! La mulţi ani, România!”, conchide premierul.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XIndraznesti sa pui ca trebuie ca rumanii sa fie uniti?! Uniti in ce ?! Sa te voteze pe tine?? Aia sa astepti pana la calendele grecesti…….