„De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea ţării şi buna guvernare, astfel încât românii şi economia românească să treacă mai uşor peste multiplele crize cu care ne confruntăm. E clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor. De aceea, cred că, în acest moment, prioritatea tuturor decidenţilor politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar şi restanţa majoră privind reforma pensiilor speciale. Până la rezolvarea acestor două priorităţi, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată”’, a scris Ciolacu pe Facebook.
Potrivit acestuia, Coaliţia are datoria să se reunească în primul rând pentru urgenţele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluţiile sustenabile şi un termen clar pentru noua lege a salarizării.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
Xpăi da vrea sa se amane sa nu cada măgăreata pe el ca primministru
bine ar fi sa renunte la functia de premier si sa se gaseasca cu om cu pregatirea adecvata ( economist cu experienta ) ca sa nu se repete situatia cu madame Dancila
-
Ciolacu are experienta, a venit din mediu economic privat daca te intereseaza. Familia lui avea o taraba cu covrigi, deci nu vad rostul comentariului.