El a fost întrebat de jurnalişti dacă Guvernul va aproba în perioada următoare o ordonanţă de urgenţă prin care să impună testarea obligatorie în cazul personalului medical nevaccinat.
“Mergem în această direcţie, vom vedea care este cea mai bună măsură, clar vom cere testare. Înţeleg că personalul medical este deja vaccinat în procent de 70%, dar vom dori să fie testaţi (cei nevaccinaţi – n.r.), vom vedea cea mai bună variantă”, a declarat şeful Executivului la Palatul Victoria.
Varianta, în acest moment, potrivit acestuia, este ca testarea să fie suportată pe cheltuială proprie de angajaţii din sistemul medical care nu sunt imunizaţi.
Întrebat de unde vor putea suporta aceştia astfel de costuri, având în vedere că testarea ar urma să fie una periodică, săptămânală, Cîţu a spus că, deocamdată, este o variantă în primă lectură pe masa Guvernului şi a completat:
“În această variantă, este o primă lectură, mai dezbatem, aşteptăm şi alte soluţii din altă parte”.
El a precizat că “statul oferă, gratuit, vaccinarea, este gratuită în România şi nu este obligatorie”, referindu-se la posibilitatea ca aceste teste să fie decontate de stat.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XDEMISIA ALCOOLICULE!
Eu spun sa nu mai profeseze daca nu sunt vaccinati. Daca cadrele medicale nu au incredere in vaccin atunci eu ai astept sa le ofer locuri de munca la banda in automotive.
Cadrele medicale care refuza vaccinarea s-ar putea sa se uite si la altceva decat la mass media aservita si isi dau seama ca adevarul e diferit decat il relateaza propagandistii vaccinofili verosi, de exemplu asta https://www.bitchute.com/video/0gl73qM3RB8P/ , mizeria nu poate fi ascunsa sub pres la nesfarsit… varianta noua de mARN = mizerieAdulata(de)RetardatiNimicnici (nu ma refer la tratamentul pt cancer ci la serurile experimentale anti-covid despre care e vorba)
-
Sobolan comunist, vezi ce se intampla in Chile, cu serurile hulite de tine, apoi sa latri
-
Nu ar trebui sa-ti raspund ca esti de un cretinism insurmontabil dar daca insisti sa mai deonstrezi ce troll jegos esti te informez ca in Chile nu folosesc mARN ci in special Sinovac http://www.news.cn/english/2021-08/28/c_1310153808.htm cu asta mai ca m-as vaccina si eu ca e vaccin pe tehnologie clasica nu terapie genica experimentala. Spre deosebire de un troll retardat dar agresiv ca tine eu ma informez chiar daca tu crezi altceva si halucinezi despre meseria sau apartenenta mea politica. Asa ca informeaza-te tu inainte sa mugesti ca o bubalina in calduri 🔚
-
Ai mai dovedit odata ca esti prost.Intotdeauna sucesti totul sa ai tu dreptate. Dar esti un simplu resuscitat din vremuri apuse nebagat in seama de nimeni.
-
Suceste-o tu sa ai dreptate daca poti dupa ce eu am vorbit doar de mARN si tu ai sarit ca rata la muci ca esti neinformat dar obsedat sa ma prrcaiesti pe mine cu orice pret. Nu esti in stare nici sa intelegi o propozitie intreaga bovina bipeda. Adios
-
-
Un studiu preliminar thailandez realizat pe 700 de lucrători din domeniul medical a indicat că rata de protecție a vaccinului Sinovac, măsurată în funcție de nivelul anticorpilor, a variat între 60% și 70% în primele 60 de zile după administrarea celei de-a doua doze, dar rata a scăzut constant apoi și s-a înjumătățit la fiecare 40 de zile, confrom Reuters. Te-ai lamurit prostule?
-
Ce sa ma lamuresc? ca te contrazici singur in prostia ta crunta “conform Reuters”?, pai tu ai dat exemplu Chile ce bine e ca sa ma “desfiintezi” pe mine nestiind ca ei nu folosesc mARN ci sinovac si acum arati ca sinovac e slab ca asa zic cei care fac propaganda pt Pfizer, pai atunci cum a invins Chile pandemia? habar nu ai pe ce lume traiesti, acum chiar te las orice tampenie ai mai debita ca ma molipsesc de idiotenie prin cyberspatiu. 🙃
-
Mda,sau ce nume mai ai, tot timpul tu trebuie sa ai dreptate, cum dracu’ nu te-a gasit Tataru sa scoti mapamondul din criza? Iti spun eu…. esti nebun de legat
-
-
Pregateste-te, Nobelu’ pt medicina ti-l livreaza cu Fan Curier. Trebuie sa-l imparti cu Bava Flavina care a salvat poporul britanic de la pieire😂😂😂.
Ce ti se potriveste vorba aia: ,, pe nebuni e bine sa ii tii ocupati”😂
-
-
sugi pa matz, domnule si toti care gandesc ca si rine sa faci ce iti ordoneaza altii 👋👋
mai terminati o data cu ura intre oameni
cadre medicale afirma
1.si vacinati poarta microbul si ei pot imbolnavii pe altii——va intrb la stadioane cum este====DREPTATE PENTRU TOTI
adeca testare si la vacinati
2. la spectacole la fe;/la scoli la fel/la transporturi inclusiv zbor la fel testare altfel …….
Citez: ” Câ-rțu precizat că “statul oferă, gratuit, vaccinarea, este gratuită în România “”!!?. Nimic nu este GRATIS, ci totul se plătește. Tot plin de PEN-ALI în funcții politice. De îndatorarea poporului prin împrumuturi ” colosale ” nu ne spune?.
Poate cineva să-mi spună cine este arătarea asta hidoasă din poză, că apare peste tot. E cumva dat în urmărire inrernațională, că peste tot apare poza lui. Dacă îi vede careva să sune la 112 ???
aberatii neconstitutionale …ok se poate obliga personalul medical dar daca iese negativ cei ce i au pus sa se testeze sunt buni de plata si daune morale prezumtia de nevinovatie functioneaza si aici..singura sansa e demisia acestor hoti si sa vina oameni credibili nu puscariasi ca si catzu care fac legi
-
Si daca iese pozitiv?Toti cei tratati de el sa-l dea in judecata pentru ca le-a pus viata in pericol.Asa e corect,nu?
-
E general acceptat ca si vaccinatul transmite virusul deci daca e vaccinat si isi infecteaza toti pacientii ca nu e testat cum e? la personal medical ar trebui la toti sa fie testarea obligatorie pe banii statului daca cineva ar vrea sa opreasca raspandirea in loc vanda vaccinuri
-