BUCUREȘTI. În 30 octombrie 2020 se împlinesc 5 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.
Vineri, preşedintele Klaus Iohannis va promulga legea prin care statul român decontează pe viaţă tratamentul victimelor din tragedia de la Colectiv.
Anul 2020 este primul an în care se comemorează tragedia, 30 octombrie fiind decretată „Ziua pacientului cu arsuri”.
Cu toate că s-au scurs cinci ani de la tragedie, dacă un astfel de incendiu s-ar repeta, ne-am da seama că nu am învăţat mai nimic. Autorităţile se scuză şi acum şi spun că nicio ţară europeană nu ar putea face faţă unui eveniment similar. România a încercat să repare „sistemul”, iar astăzi numărul paturilor pentru marii arşi s-a dublat. Insuficient, însă, în cazul unui incendiu cu victime multiple.
Cu puţin timp înainte de a se împlini patru ani de la tragedia care a luat zeci de vieţi în „Clubul Morţii”, au fost inaugurate la Iaşi şi Timişoara Centrele pentru Arşi. S-a ajuns, în România, la 23 paturi de mari arşi adulţi şi 10 paturi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală, pentru copii.
După incendiul din 2015, mai mulţi patroni din Centrul Vechi al Capitalei au luat singuri decizia de a închide cluburile prea aglomerate, în care oricând s-ar fi putut produce evenimente nefericite. Dar pericolul nu este nici pe departe îndepărtat, dovadă fiind incendiile frecvente din ultimii ani, asta în condiţiile în care, într-o seară de weekend, pe străzile Lipscani sau Şelari, în perioadele în care nu era pandemie, ca în acest an, sunt mii de turişti îngrămădiţi în spaţii înguste.
Acelaşi lucru se întâmplă în majoritatea oraşelor mari din ţară, în cluburile din zonele centrale.
Din octombrie 2015, de la tragedia din clubul Colectiv şi până în prezent, au curs demisiile la nivel înalt, reţineri, modificările legislative, trimiterile în judecată. Supravieţuitorii şi părinţii tinerilor morţi nu au uitat niciun moment scurs de atunci şi sunt revoltaţi că nu există un vinovat pedepsit.
Instanţa s-a pronunţat doar în primă instanţă, când Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la opt ani şi şase luni. Foştii patroni ai clubului Colectiv au primit, în primă instanţă, pedepse de câte 11 ani şi opt luni de închisoare. Este vorba despre George Anastasescu Costin Mincu şi despre Paul Gancea. Conform deciziei, fosta angajată a Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu, a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare. Pedepse cu închisoare au primit şi administratorul firmei de artificii, Daniela Niţă, condamnată la 12 ani şi opt luni, pirotehnisul Zaharia Viorel, condamnat la nouă ani şi opt luni în spatele gratiilor, pirotehnistul Moise Marian, condamnat la 10 ani, patronul firmei de artificii, Cristian Niţă, la trei ani şi jumătate de închisoare. Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis ca închisoare să facă şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei, ambii primind pedepse de câte nouă ani şi două luni. Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Larisa Ganea şi Ramona Moţoc au primit pedepse cu închisoare de şapte, respectiv trei ani.
De asemenea, condamnaţii au fost obligaţi să plătească daune morale uriaşe victimelor, de peste 42 de milioane de euro, cea mai mare sumă acordată fiind 500.000 de euro, în câteva cazuri.
Eugen Iancu, tatăl unui tânăr care a murit în incendiul de la Colectiv, a primit daune morale 250.000 euro şi 15.000 lei daune materiale. La ultimul termen, Eugen Iancu a cerut daune în valoare de 40 de milioane de euro.
La rândul său, Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, singurul supravieţuitor din formaţie, a primit 400.000 euro daune morale şi 60.000 lei daune materiale. La ultimul termen de la tribunal, el a solicitat 8 milioane de euro.
Magistraţii de la Tribunalul Municipiului Bucureşti au stabilit ca, pe lângă pedepsele cu închisoarea, cei care se fac vinovaţi de incendiul de la Colectiv să plătească şi cheltuielile de spitalizare ale persoanelor decedate, precum şi cele referitoare la persoanele vătămate în deflagraţie.
Decizia magistraţilor nu este definitivă, astfel că la cinci ani de la tragedie, vinovaţii nu sunt încă pedepsiţi. Mai mult, primarul Cristian Popescu Piedone a candidat din nou şi câştigat votul bucureştenilor la Sectorul 5.
COLECTIV. Filmul tragediei din urmă cu 5 ani:
30 octombrie 2015, Goodbye to Gravity a urcat pe scenă şi început să cânte în faţa a sute de tineri.
La ora 22:02:01, la câteva secunde după începerea concertului, în partea dreaptă a imaginii se observă cum artificiile montate pe stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena sunt aprinse pentru prima dată. Acestea ard timp de 13 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului situat în partea stângă lângă scenă.
La ora 22:32:00, se observă cum se aprind artificiile montate pe un suport situat lângă stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena. Acestea ard timp de 16 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului, situat în partea stângă în imediata apropiere a scenei.
La ora 22:32:16, imediat după ce artificiile s-au stins, se observă cum spaţiul dintre stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă rămâne în continuare luminat, iar lumina creşte foarte repede în intensitate acoperind o suprafaţa tot mai mare.
La ora 22:32:26 se observă, de fapt, cum tavanul situat între stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă arde, iar din acesta încep să cadă bucăţi incandescente.
La ora 22:32:35 suprafaţa tavanului care arde creşte foarte repede, flacara devine violentă, iar primele persoane se îndreaptă spre ieşire. Mai departe, suprafaţa tavanului cuprinsă de flăcări creşte extrem de repede, iar în aproximativ un minut de la iniţiere focul ajunge în dreptul camerei de supraveghere nr. 2, care este montată pe stâlpul de susţinere al imobilului situat diametral opus faţă de locul de unde a început incendiul.
La ora 22:33:01, se observă că în interiorul clubului se află un număr mare de persoane care sunt strânse în jurul spaţiului deschis de unde se face accesul în holul de unde se iese afară din club. Imediat, fumul devine foarte dens cuprinzând întregul club.
31 octombrie 2015 ora 3:40 – Parchetul Tribunalului Bucureşti anchetează cauzele incendiului de la Clubul Colectiv, soldat cu 27 de morţi şi aproximativ 200 de răniţi, urmând să facă cercetări pentru ucidere din culpă şi apoi să stabilească cine ar fi vinovaţii pentru această tragedie.
31 octombrie 2015 – 27 de persoane moarte.
31 octombrie 2015 – Cristian Popescu Piedone spune că nu are ce să-şi reproşeze şi că din punctul de vedere al primăriei Clubul Colectiv, unde s-a produs tragedia în care 27 de oameni au murit, iar aproximativ 200 au fost răniţi, a funcţionat legal.
1 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 30.
2 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 31.
2 noiembrie 2015 – Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a venit la locul tragediei petrecute vineri în Capitală, unde a depus flori şi a aprins lumânări în memoria victimelor.
3 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 32.
4 noiembrie 2015 – Premierul Victor Ponta a declarat că îşi depune mandatul şi că speră că demisia guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă şi a adăugat că este nevoie de soluţii raţionale.
4 noiembrie 2015 – Cristian Popescu Piedone a anunţat că demisionează din funcţia de primar al Sectorului 4 şi spune că îşi asumă vina morală pentru tragedia din clubul Colectiv, iar pentru vina legală, lasă justiţia să se pronunţe, menţionând, în finalul comunicatului, că este „de profesie om”.
4 noiembrie 2015 – Peste 30.000 de oameni au protestat în Piaţa Universităţii, oamenii fluturând steaguri, fluierând din fluiere şi vuvuzele, scandând şi afişând mesaje împotriva corupţiei şi clasei politice.
6 noiembrie 2015 – Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost pus sub acuzare, de DNA, în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu legat de emiterea autorizaţiei de funcţionare a clubului Colectiv.
7 noiembrie 2015 – numărul morţilor a ajuns la 35.
7 noiembrie 2015 – Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a fostului primar Cristian Popescu Piedone şi a două angajate de la Primăria Sectorului 4, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu autorizarea clubului Colectiv.
8 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 43.
9 noiembrie 2015 – Antonina Radu şi Petrică George Matei, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, care au făcut controale în Colectiv, au fost reţinuţi de procurorii DNA în dosarul privind eliberarea avizelor pentru clubul din Capitală.
9 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 46.
11 noiembrie 2015 – Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din clubul Colectiv, a murit în ziua în care a fost transferat în Franţa de la Spitalul Floreasca din Capitală.
12 noiembrie 2015 – Bilanţul mortilor -53. Mădălina Strugaru, prietena solistului Goodbye to Gravity, Andrei Găluţ şi alt tânăr.
12 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 54. Claudiu Bogdan Istrate (22 de ani) – era internat la Bagdasar Arseni în stare gravă, intubat, având arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii.
13 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 55 – Loredana Dărescu a murit, vineri, în spitalul din Germania unde fusese transferată.
14 noiembrie 2015 – Antoninie Radu, căpitanul ISU care a făcut controale în Colectiv, a fost arestat preventiv de Curtea Militară de Apel.
16 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 56. O tânără în vârstă de 18 ani a murit la Spitalul Sfantul Ioan.
19 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 57. O altă tânără a murit la Spitalul de Arşi din Capitală – Ana Albu, în vârstă de 30 de ani.
20 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 58. O altă tânără la o clinică din Germania, unde a fost transferată de la un spital din Capitală.
21 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 59. Tânărul care a decedat se numeşte Alexandru Mihai Iancu, avea 22 de ani.
22 noiembrie 2015 – Numărul morţilor a ajuns la 60. Tânărul care a decedat se numea Alexandru Hogea, avea 19 ani şi era printre răniţii din clubul Colectiv care au ajuns în spitale din străinătate, el fiind internat într-o clinică din Viena.
25 noeiembrie 2015 – Şefii ISU Bucureşti-Ilfov au fost suspendaţi din funcţii, la aproape o lună de la tragedia din Colectiv, la ISU fiind făcute verificări privind faptul că nu a făcut controale la Fabrica Pionierul şi la club, deşi ştia că va fi organizat un eveniment cu public numeros.
30 noiembrie 2015 – Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, cercetat pentru abuz în serviciu în cazul tragediei de la Clubul Colectiv, a anunţat că se retrage din viaţa politică şi a afirmat că speră că va fi succedat de un primar care să continue proiectele sale.
3 decembrie 2015 – Narcis Hogea, tatăl celei de-a 60-a persoane decedate în urma incendiului din Colectiv – Alex Hogea, care a murit la 19 ani -, spune că lista victimelor acestei tragedii este una a durerii, provocată fie de focul din club, fie de corupţia şi orgoliul prostesc de care oamenii pot fi uneori capabili.
9 decembrie 2015 – Premierul Marii Britanii, David Cameron, care se află în prima sa vizită în România, a ajuns la clubul Colectiv, la 40 de zile de la incendiu.
14 decembrie 2015 – Numărul morţilor – 61. Este vorba despre o tânără de 36 de ani, care fusese transferată de la Spitalul Bagdasar Arseni la o clinică din Germania.
15 decembrie 2015 – Bilanţul tragediei a ajuns la 62 de morţi. Este vorba despre o tânără de 24 de ani care se afla în stare critică de la început, la Secţia de Terapie Intensivă, având arsuri grave pe o mare suprafaţă a corpului.
16 decembrie 2015 – Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în plenul Parlamentului, unde îşi prezintă bilanţul la un an de la preluarea mandatului, că „cea mai tragică lecţie a anului 2015 se numeşte Colectiv”, arătând că aceasta a scos la iveală problemele multor sisteme, iar „corupţia ucide” este „concluzia dură”.
22 decembrie 2015 – Un bărbat, victima a incendiului, şi-a pierdut viaţa într-un spital din Marea Britanie, numărul persoanelor decedate în această tragedie ajungând astfel la 63.
14 martie 2016 – Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit la Spitalul Floreasca din Capitală. Decesul tânărului a survenit la aproape 5 luni de la tragedia din Colectiv, fiind a 64-a persoană care a murit din cauza leziunilor grave provocate de incendiu.
28 aprilie 2016 – Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul „Colectiv”, patronii clubului şi reprezentanţi ai firmei de la care proveneau artificiile folosite în Colectiv, urmând să fie judecaţi de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4.
5 mai 2016 – Rudele decedaţilor şi răniţii din Colectiv s-au constituit părţi civile în dosarul penal, aceştia cerând, în total, despăgubiri de aproape 30 de milioane de euro.
30 octombrie 2016 – Asociaţia Colectiv GTG 3010 a inaugurat monumentul ridicat în amintirea celor 64 de tineri decedaţi în urma incendiului, acesta fiind amplasat în piaţeta din faţa fostului club.
30 octombrie 2016 – este 5.000 de oameni au ajuns la sediul clubului Colectiv. Cei prezenţi au adus flori şi au aprins lumânări în memoria celor care au decedat în urma incendiului.
29 decembrie 2016 – Judecătorii au respins cererile inculpaţilor şi au decis că judecata în procesul Colectiv poate începe.
29 iulie 2017 – Asociaţia Colectiv anunţă încă un deces: Numărul victimelor după tragedia din Colectiv creşte. „65! Numărul victimelor după tragedia din Colectiv creşte. Dumnezeu să te odihnească, Răzvan!”, este mesajul postat pe pagina Asociaţiei Colectiv. Tânărul s-a sinucis.
21 ianuarie 2018 – A intrat în vigoare Legea nr.28/2018 pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. Conform acestei legi, patronii obiectivelor publice, a restaurantelor şi cluburilor fără autorizaţie de securitate la incendiu au obligaţia să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective, cu următorul conţinut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roşie, pe fundal alb: «Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu».
18 iunie 2018 – Parchetul General extinde ancheta în dosarul Colectiv şi investighează modul în care autorităţile au intervenit şi au îngrijit victimele imediat după tragedie, luni dimineaţa fiind audiate patru persoane. Ancheta este extinsă în urma plângerilor penale depuse de părinţi şi victime.
14 august 2018 – Marian Moise, pirotehnistul care a montat artificiile în clubul Colectiv, artificierul Viorel Zaharia, patronii clubului George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, dar şi patroana firmei care a livrat artificiile au fost trimişi în judecată într-un dosar disjuns din Colectiv.
3 septembrie – Judecătorul din dosar, Valeriu Mihail Terceanu, s-a pensionat, iar victimele şi familia celor decedaţi se temeau că dosarul, care oricum înainta cu dificultate, va fi reluat de la zero.
22 octombrie 2018 – Judecătorul Mihai Bălănescu a fost repartizat să judece dosarul Colectiv.
30 septembrie 2019 – Victimele Colectiv cer decontarea pe viaţă a tratamentelor de care au nevoie după incendiu. Răniţii spun că trupurile lor nu s-au refăcut după rănile suferite în urma incendiului şi necesită îngrijiri întreaga viaţă, solicitând autorităţilor statului asigurarea de „sprijin pe viaţă, prin plata tuturor tratamentelor, intervenţiilor chirurgicale, procedurilor de recuperare”.
25 octombrie 2019 – Judecătorii au permis jurnaliştilor, pentru prima dată, să vadă ce este dincolo de uşile închise, după 4 ani de la incendiu. Încă se văd urme de mâini la ieşire, încercuite de criminalişti. Pe jos zace tot ce nu a ajutat anchetei, iar în aer pluteşte cenuşa. Pe scenă sunt haine aruncate, cu urme de fum. Pe masă mai sunt pahare, un flyer cu „Goodbye to gravity” şi un bilet la loto pe jumătate ars.
29 octombrie 2019 – Parchetul Militar anunţă că a început cercetările in rem în dosarul Colectiv, după apariţia imaginilor care surprind primele momente ale intervenţiei. Se fac cercetări inclusiv pentru profanare de cadavre, după ce un militar ar fi adresat cuvinte injurioase cu privire la o persoană decedată. De asemenea, procurorii militari fac cercetări şi pentru sustragere sau distrugere de probe, cu privire la faptul că filmarea cu primele momente ale intervenţiei au apărut abia după aproape patru ani.
16 decembrie 2019 – Condamnări în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti: Cristian Popescu Piedone – 8 ani şi şase luni, patronii clubului, George Anastasescu Costin Mincu şi Paul Gancea – 11 ani şi 8 luni, Aurelia Iofciu, fostă angajată a Primăriei Sectorului 4 – 8 ani, Daniela Niţă, administratorul firmei de artificii – 12 ani, pirotehnisul Zaharia Viorel – 9 ani şi 8 luni, pirotehnistul Moise Marian – 10 ani, Cristian Niţă, patronul firmei de artificii – 3 ani şi 6 luni, Antonina Radu şi George Petrică Matei, de la ISU – 9 ani şi 2 luni, Larisa Ganea, angajată a Primăriei Sectorului 4 – 7 ani şi Ramona Moţoc, angajată a Primăriei Capitalei – 3 ani.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XProbabil după vreo 30 de ani vom constata că trebuie luat dosarul de la zero pentru că niște domni anchetatori l-au ținut prin sertare sau niște onorate instanțe l-au lălăit de la Ana la Caiafa. Exact ca și cu dosarul Revoluției din 1989 sau dosarul mineriadei din 1991. De 1 an de zile avem guvern nou, liberal. Și-au numit procurori șefi în funcții, și-au numit oamenii lor (competenți cică) în toate funcțiile posibile. Ce mai așteaptă ? Să se împlinească 30 de ani și să constate că nu au făcut nimic ?
Trist ce s-a intamplat si sper ca nimeni sa nu treaca prin asa ceva, insa multe alte tragedii de genul s-au intamplat si au fost uitate. Situatii tragice din toate punctelede de vedere, nu cu context ca la Colectiv unde oamenii au mers pentru distractie… Cred ca e o bataie de joc si o nesimtire crasa cum din banii nostri ajung altii sa primeasca mii de euro sau sute de mii euro (desi cer milioane) pentru niste lucruri la care au fost complici. Nu merita toata atentia subiectul iar daca oamenii asteapta o schimbare de la o situatie de genul, am ajuns rau…