Preşedintele Klaus Iohannis a invitat luni la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Consultările vor avea loc după următorul program:
Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 12:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
Ora 13:00 – Alianţa USR-PLUS;
Ora 14:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Ora 16:00 – Minorităţi naţionale reprezentate în Parlament.
PNL îl propune premier pe Florin Cîţu, USR-PLUS pe Dacian Cioloş, PSD pe Alexandru Rafila, iar AUR pe Călin Georgescu.
Negocierile dintre liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR s-au blocat duminică dimineaţa, la scurt timp după reluarea discuţiilor.
Deputatul USR Tudor Pop susţine că PNL vrea poziţiile cheie în guvern şi legislativ. „A luat 25% la alegeri şi are pretenţii de partid cu 45%. Nu vom accepta ca PNL să aibă toate poziţiile de decizie, iar noi doar să executăm”, a spus partamentarul.
„Facem guvern împreună cu PNL, nu în jurul PNL, că PNL nu e pom de Crăciun şi nici noi nu suntem pe post de globuri. Noi am primit mandat de la oameni pentru a guverna într-o majoritate de centru dreapta reformatoare, nu pentru a face figuraţie pe lângă Ludovic Orban. Şi vom respecta acest mandat”, a scris duminică pe Facebook deputatul Tudor Pop.
Surse politice spun că la Cotroceni partidele ar putea merge cu două propuneri de premier, pentru că cele trei partide nu au reuşit să cadă de acord asupra împărţirii funcţiilor de premier, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Senatului.
Liderii celor trei partide au convenit să se vadă marţi, după consultările de la Cotroceni. Potrivit surselor apropiate negocierilor, fiecare partid va merge la discuţiile cu Klaus Iohannis cu propria propunere de premier, Florin Cîţu din partea PNL şi Dacian Cioloş, susţinut de USR-PLUS.
Cele trei partide au plecat de la Vila Lac 1 cu un acord să nu accepte traseismul politic, pentru a nu-şi completa majoritatea.
Partidul Social-Democrat a ironizat imediat rezultatele negocierilor avute de PNL, USRPLUS şi UMDR şi spune că „fumul alb anunţat era de fapt de la trabucurile pufăite”.
Reacţia a venit după ce Dragoş Pîslaru (USRPLUS) anunţa sâmbătă: Fum alb pe primul capitol din Programul comun de Guvernare al coaliţiei.
„Se demonstrează că fumul alb anunţat ieri cu mare pompă de reprezentanţii CDR 2.0 era, de fapt, de la trabucurile pufăite la negocieri. Oricât de priceput ar fi bucătarul de la Vila Lac 1, foamea de funcţii şi setea de putere nu s-au stins nici după 2 zile de discuţii!”, au scris duminică reprezentanţii PSD pe pagina de Facebook a partidului.
PSD va propune pentru a fi desemnat premier pe Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.
Conform articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Dacă premierul desemnat nu obţine voturile majorităţii deputaţilor şi senatorilor, procedura se reia, iar şeful statului va desemna un nou premier.
Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune jurământul individual, în faţa preşedintelui României.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XNo vedeti? Ati inteles acum de ce castiga AUR tot mai multi adepti? Uite d-aia, ca se cearta ca orbii pentru putere si avantaje! Fie ca-i dreapta sau ca e stanga, acelasi r….t! Cand ajung acolo la imparteala, lacomia le intuneca mintea tuturor, nimeni nu lasa din orgolii. Unde este interesul national aici, ca eu unul vad DOAR interes de grup?? Jenanti cu totii!
Adevărul, purul și singurul adevăr în toate negocierile astea ține de interesul personal al unui om – Ludovic Orban. Cel care se află în poziția ingrată de a nu mai fi în cărți pentru funcția de prim ministru și de a pierde șefia Camerei Deputaților. Nu contează interesul României, contează doar interesul meschin al unui singur om. Cum adică, el, marele Ludovic orban să rămână fără funcție ? Nu se poate așa ceva. Sacrificăm tot, sacrificăm interesul României dacă este nevoie pentru interesul unui om. Pentru că dacă ar conta interesul României, negocierile ar trebui să înceapă cam în maniera: cine a obținut procentajul cel mai mare la vot alege primul – deci PNL a ales prim ministrul; cei de pe locul 2 la alegeri – USR – aleg următoarea poziție vizată pe care și-o doresc (dacă tot nu pot să aibă prim-ministrul), iar cei de pe locul 3 UDMR aleg ultimii – ce a mai rămas. Așa mi s-ar părea corect și fair play. Nu poți tu, PNL să pretinzi și funcția de prim ministru și pe cea de președinte al Camerei Deputaților. Nu mai vorbesc de celelalte ministere unde PNL vrea la fel, caimacul – adică ministerele cu bani mulți de unde, în buna tradiție românească de până acum se poate ciordi la greu. Asta este clasa politică pe care o avem. Oameni cramponați de funcții și de interese meschine, personale. Interesul țării, interesul celor care i-au votat este întotdeauna pe ultimul loc.
-
UDMR nu este pe locul trei
-
Este foarte greu de înțeles că referirea se făcea la UDMR pe locul 3 în coaliția care dorește să preia guvernarea. Altfel trebuia început cu PSD-ul că ăia au câștigat locul 1 și majoritatea de voturi. Esența comentariului constă în altceva stimate domn Florian
-
Calin Georgescu va fi urmatorul presedinte a Romaniei…
-
Ne am saturat de cei la care se termina numele cu escu.
-
…si-atunci de ce l-ai votat pe bas-escu de doua ori ??? cata ipocrizie la tine!
-
Buna remarca !
-
Acum vad alegatorii PNL adevarata fata a partidului. Cei 20% care au migrat din PSD in PNL isi fac deja simtita prezenta.
Si in acest timp televiziunile straine ne privesc circul asta ieftin…trist.
Fiecare vrea cat mai multe portofolii…..
Inteleg ca politica este la noi complicata dar ea de fapt exista pentru binele cetateanului si a tarii!
Chiar nu se poate conduce o tara fara majoritate?
Nu se pot unii toti pentru o guvernare normala, ca pana la urma fiecare partid are programul lui dar sa ne intelegem :psd nu face carnati,pnl nu face toba..etc. de fapt fiecare lucreaza pentru noi si tara deci au toti ceva comun.
DE UNDE ATATA DIVERSITATE,DISCORDIE SI EGOISM POLITIC CAND ESENTA TREBUIE SA FIE CETATEANUL SI TARA?
Eu cred ca cei mai meschini dintre toti sunt AUR. Pentru ce au intrat in parlament daca nu vor in niciiun caz sa sustina vreun guvern?
Asta-mi aminteste de legislatura actuala, in care avem un partid care nu a vrut sa faca parte din niciun guvern…
La imunitate parlamentara si scaun calduț vor, dar la gestionat Covid si pseudoeconomia romaneasca ba!
-
Binele cetățeanului ? Hai să fim serioși. Nu vedeți că se cramponează de o funcție spre binele lui Ludovic Orban personal. Aici nu e vorba despre nici un interes național ci doar de interesul mărunt să nu-l lase pe Orban șomer, fără ”foncție”
-
Tweety, ce guvern să susțină ? Al hoților PSD sau al hoților PNL ? Nu-i vezi cum se sfâșie pentru funcții și ministere bogate de unde pot fura cu tupeu și nerușinare sute de milioane poate miliarde de euro ? Nici unul nu se înghesuie la învățământ, sănătate, cultură. Toți vor economia și fondurile europene. oare de ce ? Chiar crezi că de dragul cetățenilor ? Păi am văzut la TV cum un domn primar dintr-o amărâtă de comună, vai de mama ei, a cumpărat corpurile de iluminat de se fixează pe stâlpii de iluminat public cu 2000 de euro bucata. Același bec care îl găsești pe net cu 300 lei. Și dacă cumperi 300 de bucăți ai și discount serios la ele. La noi = 2000 de euro/ bucată – bani din faimosul PNDL, administrat de Ministerul Dezvoltării și cel al Fondurilor Europene. Pentru aia se luptă PNL-iștii la baionetă și ei musai numai pe alea le vor. și șefia Camerei Deputaților pentru Orban. Îți vine să vomiți când îi vezi.
-
Sunt de acord cu tine pana la achizitiile facute de primarii si PNDL creeat de Dragnea. Cat despre fondurile europene, probabil e singurul loc de unde nu se prea poate fura.
Doar ca hotia altora nu scuza lipsa lor de asumare a responsabilitatii. Sau, daca toti ceilati sunt hoti, AUR ce scuza au??
-
pesedeul nu gaseste un alt candidat? de ex. Tudose sau Grindeanu etc …
tocmai pe medicul asta ? Doctorul asta sa se ocupe de pacienti, de cei cu covid de spitale de laboratoare etc etc nu de guvern
Sa nu mai aud de psd in veci
PSD e condus după ureche. de aia a luat asa scor mic si la locale la fel
Dl Ciolacu sa isi dea demisia.
-
Rafila e Prof. Dr. in microbiologie nu medic practicant, mai toata viata lui a activat ca expert OMS, NATO şi al Comisiei Europene nu s-a ocupat de pacienti. Decat papagalii aia numiti de tine e oricand mai bun in orice functie care are impact asupra combaterii efectelor pandemiei.