Potrivit TION.RO, cei trei frați, două fete de 6 și 10 ani și fratele lor de 12, au fost încredințați asistentei maternale în perioada 2016-2017, informează libertatea.ro. Asistenta maternală profesionistă, în vârstă de 51 de ani, a mai avut în grijă minori scoși din familii cu probleme și a fost desemnată de DGASPC Timiș să îi ia în grijă pe cei trei.
Calvarul prin care au trecut cei mici a ieșit la iveală abia la finalul lui 2020, atunci când psihologul de la DGASPC Timiș și-a dat seama că minorii prezintă semnele unor abuzuri fizice și emoționale. Copiii au fost luați de la familia în care erau în plasament și au fost încredințați altor asistenți maternali.
„Imediat ce am fost sesizați cu privire la acest caz, am intervenit în regim de urgență, luând măsurile necesare pentru ca minorii să fie protejați. Primul care a ieșit la suprafață a fost abuzul fizic, moment în care au fost preluați copiii de la asistenta maternală. Imediat, fost anagajată a DGASPC Timiș a solicitat încetarea contractului de muncă, iar DGASPC Timiș a depus, la Parchet, plângere penală cu privire la posibilele abuzuri sesizate asupra copiilor, continuând să facă toate demersurile în vederea desfășurării anchetei penale cu celeritate”, au transmis reprezentanții DGASPC Timiș pentru tion.ro.
Fetele au povestit calvarul prin care au trecut
La scurt timp după mutarea la noua familie, în ianuarie 2021, cele două fetițe au început să povestească treptat prin ce au trecut. Au povestit despre bătăi, abuzuri sexuale și despre faptul că toți trei ar fi fost forțați să poarte urzici în lenjerie, mai informează libertatea.ro.
Noii asistenți maternali i-au sesizat imediat pe colegii lor de la DGASPC Timiș, iar polițiștii au intrat și ei pe fir. În timpul anchetei, polițiștii au stabilit că atât soțul asistentei maternale, în vârstă de 52 de ani, cât și fiul ei, în vârstă de 37 de ani, le-ar fi abuzat sexual pe cele două surori. Mai mult, în urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că cea de 10 ani prezintă semnele unei deflorări mai vechi, neputând fi stabilită o dată certă.
În luna februarie, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara au început urmărirea penală în acest caz, iar polițiștii au percheziționat locuința asistentei maternale. Au găsit acolo o bucată de lemn cu piele în capăt, cu care copiii ar fi fost loviți peste gură, mâini și picioare.
Asistenta maternală și familia ei, în arest
La scurt timp după perchezițiile din luna februarie, asistenta maternală, soțul și fiul ei, au fost arestați preventiv. Femeia este acuzată de rele tratamente aplicate minorului, iar soțul și fiul ei de agresiune sexuală, respectiv viol în formă continuată. La finalul lunii aprilie, magistrații timișeni au decis să prelungească mandatele de arestare pe numele celor trei.
Trimite articolul
XDE AIA ERA BUNA TAIEREA MEMBRELOR SI ZDROBIREA CU ROATA!!!!!
Închisoare pe viata ! Statul cand aproba familii care iau in plaament ar trebui saptamanal sa verifice starea copiilor . Imposibil daca se verifica si se sta de vorba cu copiii sa nu se observe u eventual abuz din partea familiei unde au fost ” plasati)
-
asa-i ca nu ai habar de domeniul dgaspc? ai idee cate hartogaraie au de facut angajatii? plus ca tre sa faca si munca celor pilosi care se eschiveaza dar au ‘spate’. Abia reusesc la 2 luni sa stea de vorba cu fiecare caz in parte.
scrii sa te bagi in seama.
Extra: jumatate din copii sunt tigani pe care parintii ii iau acasa de la 14 ani cand sunt buni de ‘produs’ sau furat-
Asa e, nu am habar, tocmai că gândesc cum ar trebui sa fie normal. Asta e boala la români,stăm in birou facem acte si nu stim realitatea , ce se intampla de fapt ” pe teren” . Dacă sunteti din “sistem” si cunoasteti situatia ( ca se fac acte multe) trebuia sa luptati pt.acest lucru. Dar sunt convins ca e mult mai comod sa stam in birou la caldurica decat sa mergem in tot felul de case sa vedem situatia si mediul in care cresc acesti copii.
-
Pentru cei 3 muisti din arest : în veci pomenirea looorr, în veci pomenirea lorr. Asta după o moarte lunga și chinuitoare.
Măcar o sa fie și ei deflorati la pușcărie cum intra pe ușă
Oare pe ce criterii se aleg astfel de asistenti maternali ? Sunt sigur ca pentru 90% din ei iti dai seama la prima vedere daca sunt potriviti sau nu… Chiar daca exista criterii ,sunt sigur ca sunt doar pe foaie… ori e lipsa crasa de ei si oricine e binevenit, ori e cu sponsorizare ca peste tot la noi. Asa se ajunge in situatii din acestea extreme + cum zicea cineva mai sus, lipsa de supraveghere si evaluari in timp real.