Potrivit Bihon.ro, un copil de trei ani și șase luni a fost trimis acasă în prima zi de grădiniță. Întâmplarea a avut loc la Grădinița cu Program Prelungit nr. 34 din Oradea, luni, 11 septembrie 2023, la nici două ore după ce părinții l-au lăsat în grija educatoarei.
„În prima zi de grădiniță, copilul meu, de 3,5 ani, a fost trimis acasă de educatoarea sa, după 1,5-2 ore, chiar în prima zi din grupa mică. Soția mea a trebuit să-și ia o zi liberă de la lucru pentru a lua copilul de la grădiniță. Mi se pare inadmisibil ca un dascăl să nu poată să îl ajute pe copil să se integreze, ci să-l trimită acasă la nici două ore, fără măcar să ajungă să-mi cunoască micuțul”, a declarat părintele copilului, Iosif Ciarnău.
Am solicitat conducerii Grădiniței nr. 34 un punct de vedere asupra situației, iar directoarea Cornelia Borz a spus că este la curent cu cele întâmplate.
„În dosarul de înscriere al copilului există un raport de evaluare, deoarece el nu verbaliza deloc, la vârsta de 3 ani și cinci luni. Tot în raportul de evaluare, este specificat și că micuțul și-a petrecut mult timp alături de sora sa, de 20 de ani (care avea în grijă propriul copil, în vârstă de 2 ani la momentul evaluării lui) și că are acces la tehnologie parte bună din zi. Specialiștii le-au recomandat părinților renunțarea totală la tabletă, telefon, tv. Comportamental, în prima zi de grădiniță, s-a manifestat foarte violent, scuipând și lovind pe toată lumea. În acest context, de frica de a nu-și provoca vreun rău sieși și celorlalți copii, doamna educatoare a contactat-o pe mamă, pentru a vedea cum să reacționeze ca să-l calmeze. Părinții nu i-au spus nimic colegei mele când l-au adus la grădiniță și l-au lăsat în grija ei”, a declarat Cornelia Borz.
Alternativă
Aceasta a declarat că educatoarea nu a informat-o decât după ce i-a solicitat părintelui să vină după el.
Ea susține că i-a propus mamei să-l mute pe micuț într-o altă grupă din grădinița pe care o conduce, dar că părinții au ales să reclame presei situația, în loc să găsească soluții împreună.
„Am aflat despre cele întâmplate și imediat am sunat-o pe mămică și i-am propus o alternativă. Nu l-am dat afară, nu i-am spus să-l ia acasă sau că nu-l mai primim la grădiniță. Din contră, știind că unii copii se adaptează mai greu, i-am oferit mamei un loc, tot la secția maghiară, în grădinița noastră, dar în altă grupă din structura arondată nouă – Grădinița nr. 48. Pe moment, a fost de acord, spunând că este de acord. Am întrebat a doua zi educatoarele dacă a ajuns copilul și dacă s-a adaptat, însă acestea mi-au comunicat că nu l-au mai adus. Între timp, noi am luat declarații de la educatoarea acuzată că l-a trimis pe copil acasă, dar și de la îngrijitoarea care a sprijinit-o pe educatoare în acea zi. Am adus în discuție cazul în Consiliul Profesoral și îl vom discuta în Comisia pentru Prevenirea și Eliminarea Violenței, a Faptelor de Corupție și Discriminării în mediul școlar și Promovarea Interculturalității”, a precizat Cornelia Borz. Aceasta spune că, între timp, mama copilului ar fi decis să-și mute copilul în altă grădiniță.
Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Bihor, care a demarat o cercetare.
„Încă suntem în faza de cercetare a problemei semnalate. Evident, este necesar punctul de vedere al părinților și al educatoarei, iar apoi decidem demersurile ulterioare”, a declarat Georgeta Bara, inspector de specialitate în educație timpurie, responsabilul de învățământul preșcolar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Trimite articolul
XViitor puscarias, beizadea de mic… nu poti schimba multe. Dar cand parintii inchid ochii, nu poti schimba nimic. Succes.
Foarte bine a facut ca la trimis acasa. In alte tari daca o stranutat doar cheama parintele sa-si ia odrasla nu-i tine cu mucii-n gura…la fel daca nu-i adaptabil in comunitate…La tinut la telefon pana acum, ca-i comod si acum cai ce nedreprate ii s-a intamplat…
Daca ii aplica niste corectii fizice iarasi nu era bine…
-
La ,,tehnologizatii,, astia de 3-5 ani, lasati in voia soartei de parinti care si ei stau toata ziua pe telefon nu ai nicio sansa cu aceste corectii. E treaba mai grava, de psiholog. In primul rand educati parintii si dat lor cateva palme, apoi copii care nu au nicio vina. Mai are duduia, ca mama nu-i poti zice sa-i educe altii copilul lasat in voia sortii. Dezastru!
Enunțul din titlu s-ar putea sa nu corespunda adevărului. Din păcate manifestările descrise, lipsa comunicării verbale, imposibilitatea de a stabili relații sociale sunt din păcate semne ale unor tulburări dintr-un anumit spectru. Sper sa nu fie asa. E un lucru foarte greu de acceptat pentru părinți. Micuțul nu are nici o vina pentru asta. Nu a făcut el cerere sa fie asa.
Mi se pare inadmisibil ca un dascăl să nu poată să îl ajute pe copil să se integreze, ci să-l trimită acasă la nici două ore, fără măcar să ajungă să-mi cunoască micuțul”, a declarat părintele copilului, Iosif Ciarnău.
Serios ? deci educatorul trebuie sa faca cele ce ii revin unui parinte ! nu iti lasi copilul de capul lui , sa faca absolut tot ce vrea pe considerentul ca altul trebuie sa ti l educe , probabil acest copil cand va ajunge la 15-16 ani , tot institutiile statului trebuie
,, sa l educe ,, prin ,, masuri coercitive ,, deoarece parintii ii vor permite sa faca tot ce vrea doar ca sa nu fie deranjati din starea lor de comoditate si indiferenta
-
Astăzi nu mai există cei șapte ani de acasă, din păcate. Părinții sunt stresați cu jobul, nu mai au timp, iar mulți nici răbdare sau interes, să se preocupe de educația copilului. Lasă totul pe spinarea dascălilor prost plătiți, iar apoi se miră de rezultate. Educația, încă din fragedă pruncie, ridică o societate sau o doboară
Un debil mintal . Trebuie aruncat de pe Taegetos !!!!
-
Se aplica dacă te nașteai și tu asa ?
-
Pai sigur ca nu. Eu spun cine sa fie aruncat
-
Parinti iresponsabili! 🤬🤬🤬🤮🤮🤮