Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.785.120 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.447 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.699.083 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
Până în prezent, 57.021 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 03.12.2021 (10:00) – 04.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 131 de decese (76 bărbaţi şi 55 femei), din care 20 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.
Dintre cele 131 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 41 la categoria de vârstă peste 80 ani.
123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 6 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Au fost raportate 20 de decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Arad, Bacău, Galaţi, Hunedoara, Ilfov, Ialomiţa, Mureş, Neamţ şi Municipiul Bucureşti, în luna octombrie 2021 şi în luna noiembrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 111 decese.
Din totalul de 131 de pacienţi decedaţi, 117 erau nevaccinaţi şi 14 vaccinaţi. Cei 14 pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani şi peste 80 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.804. Dintre acestea, 948 sunt internate la ATI. Dintre cei 948 de pacienţi internaţi la ATI, 80 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienţilor internaţi, 106 sunt minori, 100 fiind internaţi în secţii şi 6 la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.765.563 de teste RT-PCR şi 5.381.534 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.514 teste RT-PCR (6.812 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.702 la cerere) şi 25.009 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 27.218 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.028 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 49.559 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 54 de persoane.
Trimite articolul
XDin totalul de 131 de pacienți decedați, 117 erau nevaccinați și 14 vaccinați. Cei 14 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități
Prostovanii sunt așteptați să nege realitatea, să explice cum mor nevaccinații din cauza vaccinării etc
Baba Flavina îmi imaginez că vindeca in continuare pe banda rulanta milioane de bolnavi prin telescaun iar Arbidolul i-a salvat pe ruși de la un dezastru.
-
Bine ca prostia nu e ceva marime fizica pentru ca nu ar incapea in carcasele antropoide dezumanizate si covidofobe vaccinopropagandiste in schimb ar fi foarte mare inghesuiala pe strazi 🤣🤣🤣
-
👍👍👍😂😂😂
-
Oricum, situația tinde a se stabiliza înspre o scădere tot mai accentuată a numărului persoanelor decedate, iar acest fapt e cât se poate de îmbucurător.