Persoana decedată este un bărbat, care fusese transferat la o clinică din Marea Britanie, în urma incendiului din clubul Colectiv, potrivit unor surse medicale, citate de Mediafax. Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, luni dimineaţă mai erau internaţi în spitale din Capitală 12 răniţi în incendiul din clubul Colectiv. Unul dintre cei trei pacienţi de la Spitalul “Grigore Alexandrescu” a fost externat luni la prânz, a declarat pentru Mediafax managerul unităţii sanitare, Dan Enescu.
Ministerul Sănătăţii a precizat că 68 dintre răniţii care au fost trataţi, după incendiul din 30 octombrie, în spitale din Capitală au fost externaţi.
Alţi 39 de răniţi au fost transferaţi din spitale din Capitală în unităţi sanitare din străinătate, însă patru au decedat în Marea Britanie, trei în Germania, doi în Olanda şi câte unul în Israel şi Austria. În clinicile din străinătate mai sunt internaţi 21 de pacienţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!