4.794 de români pozitivi la noul coronavirus au fost declarați vindecați în aceste 24 de ore, timp în care 127 de persoane infectate și-au pierdut viața. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani. A scăzut cu 116 numărul celor internați în spitalele din țară, ajungând la 9.512, respectiv cu 13 cel al pacienților aflați la Terapie Intensivă, ajungând la 1.149.
În izolare la domiciliu se află 32.969 de persoane testate pozitiv, cu 644 mai puține decât în ziua anterioară, iar în izolare instituționalizată sunt 9.207 persoane pozitive, cu 222 mai puține decât cu o zi înainte. Numărul persoanelor aflate în carantină la domiciliu a scăzut și el cu 2.382, ajungând la 49.973.
Citiți principiile noastre de moderare aici!