România se apropie de 600 de mii de cazuri de infecție cu virusul SARS-CoV2. Dintre cele peste 591 de mi de persoane infectate, 498.777 au fost declarate vindecate, 5.398 de vindecări fiind raportate de sâmbătă până duminică. Alte 14.394 de persoane infectate au fost declarate decedate, de sâmbătă până duminică fiind raportate 98 de decese. Acestea au fost înregistrate în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 la categoria de peste 80 de ani. 97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități.
11.360 de persoane pozitive sunt internate în spitalele din întreaga țară, 1.267 fiind la Terapie Intensivă. Alte 41.786 de persoane pozitive se află în izolare la domiciliu, în timp ce 10.781 sunt în izolare instituționalizată.
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până în acest moment au fost prelucrate, la nivel național, 4.599.845 de teste pentru detecția infecțiilor cu noul tip de coronavirus. În intervalul sâmbătă-duminică, numărul de teste prelucrate a fost de 12 mii.
Trimite articolul
XScad de pe o zi pe alta si sper tot m.mult,pana ne v-eti da drumul in birturi,restaurante si cazinouri,altfel va futtem in inima si NU va mai votam PNL..Io nu stiu,roamanul asta adormit,se TREZESTE odata din minciuna asta in care ne conduce DOAR straini…-in tara NOASTRA,cumn e posibil asta???