Dintre acestea, 808.754 au avut ca rezultat vindecarea pacienților, iar alte 22.268 au avut ca rezultat decesul persoanelor infectate, precizează sursa citată. În decurs de 24 de ore, de duminică până luni, au fost înregistrate 3.743 de cazuri noi de infecție cu virusul SARS-CoV2, după procesarea a 7.902 teste RT-PCR și 5.650 de teste rapide antigenice.
În același interval de 24 de ore au fost raportate 60 de decese (26 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani. 53 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Peste 12.200 de persoane infectate sunt internate în spitalele Covid-19 și suport-Covid din țară, 1.339 dintre acestea fiind la Terapie Intensivă. Alte 62.720 de persoane pozitive se află în izolare la domiciliu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!