2.015.772 de teste au fost procesate în țară de la începutul pandemiei de Covid-19 până în prezent. 25 de mii dintre acestea au fost procesate în ultimele 24 de ore. Cele peste două milioane de probe procesate au dus la înregistrarea a 99.684 de cazuri de infecție cu SARS-CoV2, 1.380 fiind confirmate în ultimele 24 de ore. Din cauza unor modificări aduse la programul de centralizare, în ultimele 24 de au fost raportate doar opt vindecări ale unor pacienți cu Covid-19 și doar 11 externări ale unor pacienți pozitivi asimptomatici.
S-au înregistrat, în schimb, 47 de decese în rândul pacienților confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus, 45 dintre pacienți prezentând comorbidități. 7.133 de pacienți pozitivi la Covid-19 sunt internați în spitalele din țară, 459 fiind la Terapie Intensivă. Alte 10.370 de persoane pozitive sunt în izolare la domiciliu, în timp ce 5.940 sunt în izolare instituționalizată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!