Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19).
În acest moment, în România sunt confirmate cu coronavirus 97 de persoane. Până în prezent, în ţara noastră nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus. Tipologia cazurilor de până acum arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcțiilor de Sănătate Publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.
Măsurile deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3 sunt: măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane; limitarea activităților colective; punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie; raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat); implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.
„La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19)” – transmite CJSU Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!