Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, la sediul IPJ Braşov s-a prezentat un bărbat de 43 ani care a afirmat că şi-a omorât soţia şi cei doi copii.
„În urma primelor verificări, acest lucru se confirmă: soţia acestuia, în vârstă de 42 ani, copiii, în vârstă de 18 ani (fată) şi 13 ani (băiat)”, au spus sursele citate.
Poliţiştii şi conducerea IPJ Braşov sunt la faţa locului, iar presupusul autorul este reţinut şi cercetat pentru omor.
Numele bărbatului este Florin Mircea Buliga şi este originar din Suceava. Surse din cadrul Poliţiei au declarat că bărbatul este administratorul unei societăţi comerciale.
„Bărbatul a aşteptat să adoarmă soţia şi copiii, după care i-a înjunghiat. S-a prezentat la Poliţie la ora 13”, au adăugat sursele citate.
Înainte de a-şi omorî familia, bărbatul a avut „o experienţă religioasă, în urma căreia a încercat să se sinucidă”.
SURSA: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!