Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda şedinţei CSAT, care va avea loc începând cu ora 13:00, se află incluse subiecte referitoare la:
*Obiectivele României pentru Summitul NATO din 2024;
*Forţele şi mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2025;
*Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. Implicaţii pentru România;
*Analiza privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei;
*Avizarea solicitărilor pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depuse de către Bithat Solutions S.R.L. şi ASEE Solutions S.R.L.
De asemenea, în cadrul şedinţei vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.
Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, în cadrul CSAT, va prezenta poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect.
El a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia NATO, în condiţiile în care Ungaria şi Slovacia şi-au anunţat susţinerea pentru ocuparea funcţiei de secretar general al Alianţei Nord Atlantice de către Mark Rutte, România rămânând singura ţară din Alianţă care nu a anunţat susţinerea pentru premierul olandez.
„Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea şi opiniei publice”, a afirmat şeful statului, miercuri, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.
Pe 11 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a convocat această şedinţă a CSAT. Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a avut loc în februarie.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XSa cumperi cu 1,5 miliarde de Euro din banii tarii un sistem Patriot si sa vrei sa il donezi pe gratis Ucrainei asta da dovada cit de mari criminali sunt in guvernul de rahat
TRADARE DE TARA ,daca s-ar fi transferat in alta tara NATO puteam sa inteleg acest lucru,dar ca sa-l cedezi Ucrainei fata de care nu avem nici o obligatie,ba din contra,arata ce fel de conducatori avem.Slugi si vanduti.
Bai asa idioti ca astia n-am mai vazut, te intrebi de ce cresc in sondaje unii …romani somn usor!
Bunicul Baiden a dat ordinul iar prostul nostru la executat după ce a simulat că analizează situația.
Noi fiind o colonie a americanilor nu prea avem ce comenta ca și ungurii care nu dau nimic dacă nu câștigă ceva.
Din bugetul subțire al MAP sau mai evaporat 1 miliard de dolari. Nu este nimic că doar vom mai găsi să punem ceva taxe să recuperăm bani de la cetățenii români deoarece ei i-au votat, așa că să plătească.
Germania și Polonia au refuzat transferul iar bogații Europei (România) nu.
Avem ce am votat!
Neam de sclavi! Bătrânii noștri nu au ce pune pe masa după 40 de ani de munca au o pensie de 1000 de lei..nu sunt bani pt pensii?!sunt pt Ucraina! Un copil minor are o alocație de tot rasul..nu sunt bani..! avem pt Ucraina! Spitalele arata ca în filmele horror! Nu sunt bani! Băgați banii noștri din taxe și impozite în apărarea unei nații care au interzis limba română în scoli și biserici! Neam de sclavi am fost și vom fi pana la sfârșitul lumii!
Cinci bezmetici de putiniști!! Până acum!
-
Cine spune ăla îi, tu ai spus și tu rămâi.
-
Tinere..acolo sunt donați banii tai și banii mei din impozite,nu are treaba cu Rusia și Putin ..e vb ca se puteau face multe cu 1.5 miliarde de dolari!