Principala modificare va viza punctul de pensie care va fi majorat la 1586 de lei de la 1 ianuarie. Şi indemnizaţia socială minimă se va majora de la 800 de lei la 1000 de lei.
Pe termen lung noua coaliţie îşi propune recalcularea pensiilor, dar şi creşterea contribuţiilor către Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, după̆ transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor, până̆ la 4,75% în 2024.
Un alt punct este digitalizarea pensiilor. Atfel coaliţia spune că va transpunerea tuturor dosarelor de pensii din format letric în format electronic;
Lista completă a măsurilor în domeniul pensiilor propuse în programul de Guvernare
Mărirea punctului de pensie la 1.586 lei şi creşterea indemnizaţiei sociale minime de la 800 lei la 1000 lei, de la 1 ianuarie 2022; Susţinerea pensionarilor cu venituri reduse pentru a depăşi perioada de iarnă a anului 2022.
Legislaţia din România s-a schimbat în acest domeniu în ultimii ani, separat de cadrul general, fiind introduse o serie de legi speciale prin care s-au reglementat categorii de pensii care nu au ca temei principiul contributivităţii.
Susţinem aplicarea generală a principiului contributivităţii în stabilirea dreptului la pensie, sens în care modernizarea sistemului public de pensii va conduce la eliminarea inechităţilor şi reducerea decalajelor.
Digitalizarea/evaluarea dosarelor de pensii
Măsuri propuse:
- Transpunerea tuturor dosarelor de pensii din format letric în format electronic;
- Creşterea capacităţii caselor de pensii în folosirea tehnologiei pentru rezolvarea solicitărilor
- pensionarilor;
- Întărirea capacităţii de comunicare/răspuns la solicitările de informaţii ale beneficiarilor prin folosirea informaţiei în sistem digital;
- Eficientizarea prin digitalizare a activităţii caselor de pensii şi evaluarea tuturor dosarelor de pensii în perspectiva recalculării pensiei.
Stabilirea noului cuantum al pensiilor
Urmare aplicării acestor măsuri vor fi consolidate în continuare abilităţile de management la nivelul conducerii caselor de pensii, prin fixarea unor indicatori clari de performanţă pentru toate casele de pensii. De asemenea, va creşte nivelul de informare a pensionarilor şi accesul acestora la dosarele de pensii în format digital, ca parte a programului de furnizare a serviciilor destinate pensionarilor indiferent de locul de reşedinţă.
În ceea ce priveşte răspunsul la aşteptările de prelungire a vieţii active şi de creştere a cuantumului pensiei, este în curs de adoptare cadrul legal care să permită opţiunea persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare să rămână active după vârsta legală de pensionare.
Referitor la pensiile private, principalele măsuri urmărite sunt:
- Creşterea contribuţiilor către Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, după̆ transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor, până̆ la 4,75% în 2024;
- Promovarea unor soluţii legislative pentru dezvoltarea sistemului de pensii private;
- Promovarea cadrului legal care vizează̆ organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a
- pensiilor private (proiect de Lege privind plata pensiilor private);
- Flexibilizarea şi dezvoltarea legislaţiei privind pensiile facultative, prin adaptarea profilului de risc la parametrii persoanei în cauză (vârstă̆ , obiectiv), a criteriilor de deductibilitate a cheltuielilor angajatorilor care contribuie la pensiile facultative şi crearea de noi produse de acest tip.
- În ceea ce priveşte cele 6 categorii de pensii de serviciu, acestea vor fi recalculate plecând de
- la principiul contributivităţii, cu respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XPana la digitalizarea pensiilor introduceti odata mult asteptata optiune de-a primi cuponul de pensie in format digital (email etc) pentru cei care incaseaza pensia in cont bancar.
de unde bani?!
Cresc la pirvat taxele pana pleaca multinationalele pe urma cine mai adauga la ciolan?! ca firemele de stat sunt pe duca..
-
ALT idiot util, care este stresat ca “nu sunt bani” (chipurile)!!
De acolo de unde sunt bani si pentru salariile babane si pensiile babane ! De ce pentru pensiile oamenilor normali sa nu existe mariri, ei nu au dreptul la bunastare? Ia uite cu cat i-au lovit scumpirile pe bietii oameni!
Stai linistit ca nu pleaca multinationalele, aici la noi,au cea mai mare sursa de prosperitate~! Si daca pleaca, sa se duca invartindu-se, macar sa faca loc intreprinzatorilor autohtoni! Doamne ajuta-ne ,sa plece, ca numai in tepe ne tin multinationalele astea ale tale!
Lucrezi la multinationala si te temi ca iti zboara pernele de sub coor?
Pensiile cresc de fapt cu 0% fiindca s-a scumpit viata.
Doamne ce coalitie de mincinosi ordinari ! Cum sa simta un roman cresterea veniturilor cand voi ati ingaduit multinationalelor sa puna labele pe industriile strategice , sa distruga economia romaneasca sa saraceasca si sa sufoce romananii cu preturi exagerate raportat la veniturile mizere. Voi va ăpermiteti orice poftiti, romanul de rand e apasat de facturi la utilitati , mananca alimente toxice aduse de hipermarketuri, se imbraca in haine de plastic ce ii sufoca/imbolnavesc organismul
-
Cred ca nu ti-ai luat de mult tratamentul…
O enigmă care perpetuează cu metodă speranța pensionarilor ținându-i cu sufletul la gură.
Acum,cu noua guvernare,as avea si eu in plan sa redevin la varsta de 30 ani,asta am in plan…oare se poate realiza ??
-
Am o pensie de 892lei.Voi beneficia de o mărire de 10 procente de la 1 ian.Nu voi atinge suma de 1000 lei pt a lua și bonusul de 1200 lei.Iau in plus doar 89 lei după 26 ani de muncă,in schimb cei cu pensia minimă socială vor primi 200 lei in plus.E corect?
-
Jascu Marita, e greu să-ți spun eu, un biet pensionar care se zbate și el cu o pensie mizeră, datorită faptului că, n-a fost membru pcr, lucrător la securitate și nici mason.
-
Ca și suma neta foarte puțin. Ca valoare reala este creștere negativă. Practic reprezintă doar o mică compensare din valoarea reala a cheltuielilor suplimentate generate de scumpiri. NU ESTE NICIO CREȘTERE in cazul pensiilor mici și foarte mici.