Institutul Naţional de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. În primele două săptămâni, temperaturile vor fi sub valorile normale ale perioadei.
Săptămâna 28 noiembrie – 5 decembrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică negativă uşor mai accentuată în regiunile estice, sud-estice şi la munte. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice, centrale şi la munte.
Săptămâna 5 – 12 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele estice şi nord-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 12 – 19 decembrie
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, posibil uşor mai coborâte în nord-est. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 19 – 26 decembrie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, posibil uşor mai coborâte în nord-estul ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!