Potrivit bihon.ro zborurile charter dintre Oradea și orașul egiptean Sharm El Sheikh, (situat pe Peninsula Sinai) vor fi efectuate săptămânal în perioada 8 martie – 4 mai 2021. Zborurile vor avea loc în fiecare zi de luni.
Potrivit ofertelor Christian Tour, pachetele pentru un sejur de 7 nopți în Sharm El Sheikh pornesc de la 433 euro/persoană, în regim all inclusive.
Potrivit Ministerului Afacerilor de Externe, toți pasagerii curselor aeriene care intră în Republica Arabă Egipt, prin orice aeroport, trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore anterior călătoriei.
„Este necesar ca testul să fie de tipul RT-PCR, efectuat de către un laborator specializat, autentificat prin ștampilă, fără a fi aplicate pe document corecții și/sau modificări. În mod obligatoriu, testul tip PCR prezentat autorităților egiptene trebuie să cuprindă data și ora recoltării probei biologice și să fie tradus în limba engleză sau arabă, cu mențiunea NEGATIVE. Singurele persoane exceptate de la măsura prezentării unui test PCR la intrarea pe teritoriul Republicii Arabe Egipt sunt copiii cu vârsta de sub 6 ani. Nu există alte categorii de persoane exceptate”, mai precizează MAE.
Trimite articolul
XDar sper că noi, amărâții de arădeni, continuăm să plătim salariile putorilor de la Aeroportul Internațional (??????) Arad. Că frunze și iarbă de tăiat la căini e berechet în zonă, Pădurea Ceala e la doi pași