Banii au fost încasați de Grupul European Food&Drinks, deținut de frații Ioan și Viorel Micula.
Raportul ilustrează că „în contextul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât în data de 25 ianuarie 2022 anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019, Comisia Europeană a solicitat în mod repetat autorităților române să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de stat acordat ilegal în cazul Micula/România. Deoarece autoritatea fiscală din România nu a realizat toate demersurile necesare pentru recuperarea ajutorului de stat acordat în mod ilegal, Comisia Europeană a recurs la solicitări ultimative față de autoritățile statului român.
Conform documentelor Ministerului Finanțelor, debitul de recuperat a fost cuantificat la valoarea de 1.294.189.573,51 lei, din care 1.109.512.162,58 lei reprezintă ajutor de stat la valoarea nominală și 184.677.410, 93 lei reprezintă dobânzi. La nivelul ANAF au fost tergiversate demersurile în cazul recuperării ajutorului de stat acordat ilegal în cazul Micula și nu au fost respectate termenele în care Comisia Europeană a solicitat informații privind modul de recuperare a acestuia, situație ce poate conduce la sancțiuni severe pentru România”, a mai notat Curtea de Conturi, conform Economedia.
La finalul lunii aprilie 2022, ANAF a demarat procedura de executare silită a întregului grup European Food&Drinks pentru recuperarea celor 1,2 miliarde de lei. Însă, Judecătoria Beiuș a suspendat provizoriu procedura din cauza procesului deschis de reprezentanții companiei pentru anularea executării.
Istoricul ligiului dintre frații Micula și statul român
Pe 29 mai 2002, Regatul Suediei și România au semnat un tratat bilateral de investiții care prevedea tratarea în mod just și echitabil a investițiilor celeilalte părți. Tot acest tratat mai prevedea că diferențele apărute între investitori și țările care au semnat sunt soluționate de un tribunal arbitral, potrivit comunicatului CJUE. Frații Micula au cetățenie suedeză.
În 2005, guvernul a adoptat o schemă națională de stimulente fiscale care au fost acordate investitorilor în regiuni defavorizate. În acel moment, European Drinks, cu sediul în Bihor, făcea parte dintr-o zonă de graniță considerată defavorizată și beneficia de facilități fiscale din partea statului român. Nemulțumiți, investitorii suedezi au dat statul român în judecată.
În 2013, Curtea de arbitraj a Băncii Mondiale (ICSID), cu sediul la Washington, a decis, potrivit CJUE, că România trebuie să achite acestora 84,5 milioane de euro despăgubiri, plus dobânzi și penalități, în total de 178 de milioane euro. În final, suma a ajuns în 2019 la 395 de milioane de euro.
Pe 30 martie 2015, potrivit comunicatului: „Comisia a calificat plata acestei despăgubiri drept ajutor de stat incompatibil cu piața internă, a interzis punerea sa în aplicare și a dispus recuperarea sumelor deja plătite”, a mai transmis Economedia.
Însă frații Micula au contestat decizia CE la Tribunalul UE.
Pe 18 iunie 2019, Tribunalul UE a anulat decizia Comisiei Europene. „În esență pentru motivul că Comisia a făcut uz retroactiv de competențele sale pentru fapte care erau anterioare aderării României la Uniune la 1 ianuarie 2007. Tribunalul a plecat astfel de la premisa că ajutorul vizat fusese acordat de România la data abrogării schemei de stimulente fiscale, și anume în anul 2005”, se mai arată în comunicatul de presă emis pe 25 ianuarie 2022.
Frații Micula au pus sechestru, în decembrie 2019, pe conturile companiilor Romatsa, Nuclearelectrica și Conpet cu scopul de a recupera banii. La o săptămână după această decizie, guvernul Orban a făcut o plată voluntară de 280 de milioane de euro către investitorii suedezi.
În martie 2020, Tribunalul de arbitraj de pe lângă Banca Mondială a respins solicitarea fraților Viorel și Ioan Micula, din cadrul unui proces prin care aceștia cereau peste 9 miliarde de lei despăgubiri de la statul român.
Pe 5 ianuarie 2022, un comitet a respins definitiv cererea investitorilor suedezi, astfel România a câștigat definitiv procesul de arbitraj început încă în 2014. Pe 25 ianuarie 2022, CJUE a amânat decizia TUE prin care a fost validată plata către frații Micula și a retrimis cazul spre rejudecare tot la TUE.
Sursa: Bihon.ro
Trimite articolul
XLasa ca inventeaza datorii la afacerile mici, anaf ul. Afacerile mici si medii le desfiinteaza rapid cand au de facut norma. Asa sa-i ajute cel de Sus.
Din 400.000.000 de milioane se încasează șpagă grasă, trebuie iertati de anaf, in schimb trebuie luați la bani mărunți cei care vând prezervative pe olx.
-
Deja spaga este data, boul de orban a impartit banii cu ei. Asa ca, putem sa-i trecem la pierderi…