„În 18 septembrie 2023, compania TAROM ar fi trebuit să serbeze cei 69 de ani de la înfiinţare. Din păcate, de 33 de ani, aproape jumătate din viaţa acestei companii a fost sub semnul aşa ziselor restructurări făcute de guvernele României, sub toate culorile politice, niciuna reuşită. Intrarea în cel de-al 70-lea an de viaţă este umbrită de nereuşitele conducerilor politice, incompetenţa instituţională şi a statului eşuat. Constatăm cu tristeţe că istoria de aproape 70 de ani a companiei nu mai este de mult în mâinile noastre, a angajaţilor, ci a politicienilor statului eşuat. Dacă timp de decenii brandul TAROM şi-a câştigat prin oamenii săi, angajaţii profesionişti ai TAROM, un loc binemeritat în istorie reprezentând cu mândrie România, am ajuns în situaţia în care cel mai probabil vom pieri în neantul istoriei ca şi multe alte companii de stat româneşti închise de incompetenţele conducerii politice”, susţin reprezentanţii Sindicatul Unit Tarom, într-un comunicat remis AGERPRES.
În acest context, sindicatul angajaţilor companiei solicită public tuturor membrilor de sindicat, angajaţi şi foşti angajaţi şi totodată tuturor cetăţenilor României, care încă mai cred în brandul TAROM, să susţină renaşterea acestei companii.
Astfel, în perioada următoare sindicatul va susţine o activitate de donaţii pentru salvarea acestei companii şi una de subscripţie publică de acţiuni în vederea ajutorării companiei.
„Forma donaţiilor, conturile şi Prospectul de emisiune vor fi publicate conform legislaţiei în vigoare. Dai 1 RON! Salvezi TAROM!”, se menţionează în comunicatul sindicaliştilor din TAROM, semnat de preşedintele SUT, Narcis Pascu.
Pe de altă parte, conducerea TAROM a anunţat promoţii cu premii pentru pasageri odată cu intrarea TAROM în cel de-al 70-lea an de la înfiinţare.
„Compania TAROM deschide anul cu numărul 70 de la înfiinţare cu o promoţie dedicată pasagerilor săi. În următoarele 6 zile, fiecare cel de-al 69-lea bilet achiziţionat de la TAROM este câştigător şi le aduce pasagerilor o reducere de 69% din tariful achitat. Câştigătorii pot folosi suma pentru următoarea călătorie cu TAROM, pe orice destinaţie. Oferta este disponibilă exclusiv pe site-ul www.tarom.ro şi se supune unor termene şi condiţii”, se arată într-un comunicat al companiei transmis luni AGERPRES.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
Xnimic, companie de stat, falimentare!
Sa dea directorii care au primit salarii de sute de milioane de ani de zile, nu noi!!
-
subscriu
Astia au 12 aeronave si 1,182 de angajati …
sa donam si sa le mai prelungim agonia … la munca la privat, sa va vedem
La ce preturi mari practica, rudicola initiativa cu 1 leu ajutor… sa mai lase furatul managerii companiei….
Oare TAROM salveaza Aradul? Operează de pe Arad? Nu? Atunci de ce am salva noi TAROM-ul? Mai bine dau leul la un nevoiaș.
Asta e tupeu de român. Daca ar dona toți românii din lume ce s-ar aduna? Vreo 20 de milioane de Ron? Asta înseamnă vreo 4 mil euro….numai buni sa,va plătiți salariile încă o lună. Ce revigorare, renaștere și alte aberații, când voi înșivă, angajați ai Tarom nu ați dat dovadă decât de indolență, miserupism și ați luat salarii umflate de multe ori fara că a faceți nimic. De aproape 35 de ani sunteți neproductivi, susținuți de stat, creați gauri la buget. O șleahtă de ineficienți, de multe care taie frunza la câini și acum vin că cerșetorii stradali cu sloganuri sindicaliste gen “dai 1 Ron ,salvezi Tarom”. 4 mil de euro nu va ajuta decât să va plătiți lefurile încasate degeaba. Nu v-ar fi rușine. Uite contra ” nici 1 leu noi nu am dat și Tarom a.a desființat”
nu donez la paraziti si amante bagate de politicieni
si mai ce? La cat tupeu si nesimtire au pe ei……. pe bune? Unii au glume in program? Alooo aterizati cu picioarele pe pamant!!!!
Nu dau nimic…Cersetorie…
Nu sunt bogat,nici sarac,dar m-am saturat de compasiune.
La munca,nu la cersit!
Cum adica companie de stat sa ceara donatii?
Mai ales de miniterul transporturilor care deja taxeaza tot ce pot.
Articol de asa natura este un exmplu de cat de prost sunt administrate fondurile.
Acțiuni nu donații daca tot vreți bani .. și la discount de 90 % pt riscul asumat..
Drum bun spre faliment daca nu sunteti in stare sa tineti compania in viata
Băi băieți, ia mai tăiați voi din salariile nesimțite, ia mai faceți și o mică economie și să vedeți ce va reveniți. Nu mai faceți numiri in posturi pe criterii politice.. ci doar pe criterii de competență și nu o să aveți nevoie de donații.
Nu trebuie salvat TAROM-ul. Dacă nu reuşeşte să fie profitabil, asta e. Să-i fie ţărâna uşoară.
Nu trebuie salvat TAROM-ul. Dacă nu reuşeşte să fie profitabil, asta e. Să-i fie ţărâna uşoară.
Ce indemn idiot ai tupeist! Unde sunt banii care va lipsesc?
Alooo, sindicatul: cand compania era furata ca in codru, voi de ce nu ati zis nimic?! V-au cumparat?? Acum vreti ca tot contribuabilul roman sa va ajute?! Rusine sa va fie hotilor!
-
Alooo, aviator: hai pe bune , ce sa zica sindicatul ? erau prea ocupati cu furatul 🙂
-
Ei furau din partea opusa…Acum s-au intalnit la mijloc si nu o ramas nimic…
Știți ceva nu va dau 1 leu nici în acțiuni ci vi-le cumpăr cu doi bani avionul doar pt că doresc să-mi fac o casa vacanta la tara , vine oricum Wizz Air peste voi/boi ..
Veșnica-i pomenire!!!!
70 de ani de la infiintare , 30 prea multi, time to go. Au inchis poarta companii mult mai serioase, puteti si voi s-o inchideti. Mesaj pentru sindicat : va platim ultimul zbor doar dus, orice destinatie.
Sa faca pretul biletelor la avion in functie de greutatea pasagerilor si poate mai au o sansa, oricum obezii se inmultesc cineva trebuie sa plateasca pentru consumul extra produs de avion avand si obezi la bord care nu platesc 1 leu in plus, dar daca vrei sa aduci un mic bagaj platesti
Dau cu placere 1 leu pentru cumpararea de funii pt. Spanzurat politicieni .
Cu Tarom calatoresc in strainatate doar bugetarii.Fraierimea zboara cu RyanAir si WizzAir.Bugetarii se cazeaza la Centrul Cultural Roman si la hotel cu 150 euro pe noapte, noi prostii platim chirie si adunam banutii.TAROM este un mare angajator pt sotiile uniformelor.Nu am calatorie cu Tarom in ultimii 30 de ani
Vindeti IZOLETELE si donati bani la Tarom. Sa traiti bine !
„Compania TAROM deschide anul cu numărul 70 de la înfiinţare cu o promoţie dedicată pasagerilor săi. În următoarele 6 zile, fiecare cel de-al 69-lea bilet achiziţionat de la TAROM este câştigător şi le aduce pasagerilor o reducere de 69% din tariful achitat. Câştigătorii pot folosi suma pentru următoarea călătorie cu TAROM, pe orice destinaţie.
Mai mare tampenie ( teapa ) nu am vazut !!! 😂😂😂
1- acest joc niciodata nu va putea fi controlat de cei ce achizitioneaza bilet
2 – aceasta reducere , castig , este conditionata , DOAR si numai Doar daca vei mai calatori cu Tarom poti ,, intra ,, in
posesia ,, castigului ,, asta in conditiile in care acest joc ar fi pe bune
Baietii smecheri de la Tarom ar trebui sa isi revizuiasca ,, logica ,,