Potrivit hidrologilor, după o creştere a debitului Dunării (pe secţiunea Baziaş), până marţi, 2 octombrie, la valoarea de 7.600 mc/s, cotele apelor vor staţiona, cu tendinţă de scădere în ultima zi a intervalului de prognoză, situându-se însă peste mediile multianuale ale lunilor septembrie (3.800 mc/s) şi octombrie (3.850 mc/s).
Totodată, în aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în creştere, cu excepţia ultimelor zile ale perioadei analizate când vor scădea pe sectorul Gruia – Bechet.
În ceea ce priveşte situaţia pe râuri, prognoza de medie durată a INHGA (pentru intervalul 26 septembrie – 2 octombrie) arată că, în primele două zile ale intervalului de prognoză, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare.
Ulterior, pe durata a trei zile, acestea vor fi în creştere pe majoritatea râurilor, începând cu cele din vestul ţării. Astfel, sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, pe unele râuri din zonele de deal şi de munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ şi a propagării.
De asemenea, pe 2 octombrie, debitele râurilor vor avea o tendinţă de scădere, mai puţin pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creştere prin propagare.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!