Timișoara. Vecina a sunat la 112. După ce pompierii au spart ușa, polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au găsit într-o cameră un bărbat în vârstă de 25 de ani decedat de mai multe zile, care, aparent, nu prezenta urme de violență. În bucătărie a fost găsită spânzurată mama acestuia, în vârstă de 50 de ani.
Anchetatorii cred că e posibil ca tânărul, care avea probleme de sănătate, să fi murit din cauza naturale. Nu există suspiciuni de omor.
Mama sa, care era oricum deprimată pentru că-și pierduse ambii părinți în luna octombrie a anului trecut, nu a putut suporta situația și astfel și-ar fi luat zilele.
Cele două trupuri neînsuflețite au fost preluate de angajații de la Medicină Legală.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!