Seria spectacolelor, care vor fi transmise în direct de TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova şi TVR+, de la ora 21.00, debutează duminică, la Focşani.
Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu vor fi gazdele semifinalelor şi finalei naţionale Eurovision 2018. Cei doi artişti vor prezenta show-urile semifinalelor – 21 ianuarie, 28 ianuarie, 4 februarie, 11 februarie şi 18 februarie şi Marea Finală a Selecţiei Naţionale, din 25 februarie.
În acest an, Selecţia Naţională se desfăşoară sub sloganul „Eurovision uneşte România!” Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, Selecţia Naţională va avea cinci semifinale, organizate în cinci oraşe unite în Anul Centenarului de tema alegerii reprezentantului ţării noastre la etapa internaţională a Concursului Eurovision 2018. Seria show-urilor Selecţiei Naţionale debutează duminică, 21 ianuarie a.c., la Focşani, cu prima semifinală. Următoarele patru semifinale vor fi organizate la Timişoara (28 ianuarie), Craiova (4 februarie), Turda (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie).
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).
SURSA: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!