Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de vineri, a lui Dragoş Adrian Iorga, director executiv în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), pentru luare de mită, în formă continuată şi folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată.
Procurorii notează în ordonanţă că, la începutul anului 2021, Dragoş Adrian Iorga, în calitatea menţionată, ar fi “ajutat” două persoane (prin remiterea nelegală a subiectelor şi răspunsurilor corecte) să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional Bucureşti Ilfov, instituţie aflată în subordinea MIPE.
În schimbul acestor “servicii”, anchetatorii spun că Iorga ar fi pretins de la cele două persoane (martori în cauză) câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data de 30 noiembrie 2023 (data finalizării proiectului), aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord.
“În ambele cazuri, inculpatul şi-ar fi făcut cunoscute pretenţiile prin prezentarea fiecăreia dintre cele două persoane a unei foi A4 pe care ar fi fost imprimate următoarele: ‘5500 salariu net, 4000 lei în contul tău, 1500 în alt cont, durată contract 30 noiembrie 2023′”, arată procurorii.
Conform “înţelegerii” menţionate anterior, începând cu luna aprilie 2021 (luna primului salariu), Dragoş Adrian Iorga ar fi primit, cu aproximaţie, de la una dintre martore suma totală de 45.000 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna octombrie 2023) şi de la cealaltă, 38.200 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna mai 2023, când martora a decis să nu mai facă acest lucru). Sumele de bani care i s-ar fi “cuvenit” lui Iorga i-ar fi fost remise acestuia de cele mai multe ori prin virament bancar, dar au fost situaţii în care persoanele respective i-ar fi lăsat cardul de salariu acestuia, care, după ce şi-ar fi retras suma de bani stabilită iniţial, l-ar fi returnat a doua zi beneficiarului, menţionează anchetatorii.
DNA informează că, în cursul zilei de vineri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii la domiciliul şi biroul lui Iorga, din Bucureşti, fiind ridicate de către procurori, printre altele, următoarele: 174.600 lei, 10.000 de dolari şi 11.000 euro, lingouri din aur în greutate totală de 65,2 grame, precum şi cardurile bancare aferente conturilor deschise de martore, în care ar fi fost virate sumele de bani cu titlu de mită.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!