Declaraţia vine în urma incidentului petrecut miercuri, când un tânăr s-a suit într-o locomotivă a unui tren privat de marfă, care nu era supravegheată, şi a mers cu ea pe o distanţă de circa 200 de metri. În acest context, ASFR a atenţionat toţi operatorii de transport feroviar cu privire la faptul că ei trebuie să includă în sistemul de management al siguranţei orice alt element necesar pentru a acoperi riscurile în materie de siguranţă, în conformitate cu evaluarea riscurilor care decurg din propria lor activitate.
“Urmare a faptei produse la data de 10.05.2023, ora 15:55, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Constanţa, în staţia CF Medgidia, de către o persoană străină de calea ferată, prin urcarea în postul de conducere al locomotivei EC 145 remizată la linia 15 şi punerea în mişcare a acesteia spre capătul X al staţiei CF Medgidia, talonând aparatele de cale nr. 53 şi nr. 55 şi oprindu-se pe linia 23 (linie de evitare ), Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română – ASFR, prin actul nr. 1000/41/2023 a atenţionat toţi operatorii de transport feroviar cu privire la faptul că în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din OUG nr. 73/2019 privind siguranţă feroviară, aceştia trebuie să includă în sistemul de management al siguranţei orice alt element necesar pentru a acoperi riscurile în materie de siguranţă, în conformitate cu evaluarea riscurilor care decurg din propria lor activitate. Totodată ASFR a solicitat ca toţi operatorii de transport feroviar să comunice în scris, până la data de 18.05.2023, modul în care este reglementată supravegherea locomotivelor remizate pentru a nu se permite accesul pe acestea a persoanelor care nu au acest drept”, a afirmat Petru Bogdan.
Un tânăr este cercetat penal după ce a urcat într-o locomotivă garată în staţia Medgidia şi a pus-o în mişcare, deplasându-se cu ea pe o distanţă de circa 200 de metri. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa – Postul de Poliţie Transporturi Feroviare/Transporturi Navale Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a urcat într-o locomotivă garată şi a pus-o în mişcare.
“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat un bărbat, de 18 ani, care ar fi deplasat locomotiva pe o distanţă de aproximativ 200 de metri”, se arată în comunicat.
Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de distrugere sau semnalizare falsă.
Tânărul este acuzat de comiterea infracţiunilor de distrugere sau semnalizare falsă şi furt în scop de folosinţă, cercetările fiind efectuate de poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Constanţa, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.
La rândul său, CFR SA a precizat că trenul privat de marfă a sosit în staţia CF Medgidia în data de 9 mai 2023, la ora 21:15, la linia 10, staţia Medgidia fiind staţie terminus, vagoanele urmând să intre pe o linie industrială, cu o locomotivă Diesel. Astfel, mecanicul a detaşat/decuplat locomotiva electrică din compunerea garniturii, aceasta fiind garată pe linia 15, linie de manevră.
CFR SA a precizat că în momentul remizării locomotivei mecanicul este obligat să informeze în scris impiegatul de mişcare din staţia CF respectivă, înscris oficial care atestă faptul că mecanicul şi-a terminat activitatea şi a asigurat locomotiva pe linie, astfel încât aceasta să nu poată fi deplasată.
În cazul de faţă, mecanicul de locomotivă nu a anunţat în scris remizarea locomotivei, iar în momentul în care angajatul de la Postul 1 Mişcare a observat că locomotiva s-a pus în mişcare, s-a deplasat imediat în zona respectivă şi a constatat că la bord se afla o persoană străină, moment în care a solicitat telefonic prezenţa reprezentanţilor Poliţiei TF la faţa locului.
“Cazul înregistrat miercuri 10 mai 2023, în staţia CF Medgidia, face obiectul unei anchete penale desfăşurate de organele abilitate, urmând ca după finalizarea anchetei, SRCF Constanţa să recupereze de la operatorul privat de marfă contravaloarea pagubelor materiale produse la două aparate de cale talonate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XDirectoru ? 😅