Doina Cornea s-a născut în 30 mai 1929 în Braşov. Ea a fost publicist, traducător, profesor.
În perioada regimului comunist, a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio „Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.
Doina Cornea a fost asistent universitar la catedra de limba franceză a Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din din Cluj.
În 1980, a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin reţele de prieteni), „Încercarea labirintului”, urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note şi prefeţe.
Doina Cornea a difuzat, în perioada 1982 -1989, 31 de texte şi proteste prin radio „Europa Liberă”.
Doina Cornea a fost concediată de la universitate în 1983 şi supusă unor anchete, interogatorii și bătăi.
După 22 decembrie 1989, Doina Cornea a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!