„Am aflat cu tristeţe că în dimineaţa zilei de 6 septembrie ne-a părăsit extraordinara actriţă de teatru, film, radio şi televiziune, Valeria Seciu. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească”, anunţă UNITER.
Valeria Seciu a fost căsătorită cu marele actor Octavian Cotescu. Marea actriţă a avut roluri memorabile în piese de teatru şi în filme.
După Revoluţie, Valeria Seciu a fondat Teatrul Levant, una dintre primele trupe independente de teatru din România.
Valeria Seciu a jucat pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti mai multe piese de teatru, între care memorabile rămân „Enigma Otiliei” (1968), „Idiotul” (1969), „Cui i-e frică de Virginia Wolf?” (1970), „Regele Lear” sau „Richard al III-lea”. Valeria Seciu a încântat iubitorii de film în roluri jucate magistrat în „Înainte de tăcere”, „Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii”, „Vânătoare de vulpi”, „Adela” sau „Sunt o babă comunistă”.
Începând din 1978, Valeria Seciu a jucat pe scena Teatrului Mic din Bucureşti.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!