Conform Poliţiei ieşene, Andrei Toader, în vârstă de 21 de ani, conducea, în jurul orei 4.00, o maşină dinspre Răducăneni spre Iaşi, iar, în localitatea Chicerea, a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza oboselii.
Poliţiştii ieşeni au întocmit un dosar penal în cazul accidentului rutier în care a fost implicat fiul cel mic al lui Tudorel Toader. Acesta le-a interzis medicilor să ofere detalii despre starea sa de sănătate, însă se pare că va trebui operat, transmite Mediafax. „În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
La rândul lor, medicii ieşeni au spus că atât fiul lui Tudorel Toader, cât şi tânăra cu care se afla în maşină nu au suferit leziuni grave, ei fiind conştienţi la prezentarea în spital. Totuşi, surse medicale afirmă că fiul lui Tudorel Toader va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, după leziunea suferită la coloana lombară, mai spune agenția Mediafax.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!