Potrivit bihon.ro cercetările procurorilor au vizat, întâi, fapte de distrugere. Ulterior însă, încadrarea juridică a fost schimbată în distrugere din culpă și executare a unor lucrări neautorizate.
Reamintim că Palatul Episcopal din Centrul Oradiei a fost mistuit pe 25 august 2018 de un incendiu.
Intervenția promptă și profesionistă a celor peste 100 de pompieri militari bihoreni a făcut ca pagubele să fie limitate doar la Palatul Episcopal, deși a existat riscul ca flăcările să se extindă și la clădirile învecinate. Pompierii au concluzionat că o probabilă cauză pentru izbucnirea incendiului este de natură electrică. În fapt, a fost o defecțiune a sistemului de iluminat architectural, cu toate că atât preoții, cât și episcopul greco-catolic, Virgil Bercea, declarau la acea vreme că cu câteva zile înaintea incendiului Palatul nu avea curent, și nici luminile ambientale nu funcționau. În același timp, experții au arătat că focul a pornit de la încălcări ale normelor de prevenire și apărare împotriva incendiilor.
Cu câteva minute înainte de a izbucni incendiul din 2018, un trecător a filmat un scurt circuit al felinarelor care lumininează fațada Palatului Episcopal Greco-Catolic. Tot atunci, un alt orădean a sunat la pompieri și a anunțat un incendiu la cablajul de pe strada Mihai Pavel.
În urma unui parteneriat semnat între Primăria Oradea și Episcopia Greco-Catolică din Oradea, acesta a intrat imediat în reabilitare și va deveni centru cultural, dar și sediu a Episcopiei Greco-Catolice. Imobilul și construcțiile anexe au fost puse la dispoziția municipalității pe o perioadă de 20 de ani.
Trei ani estima în 2018, Primăria Municipiului Oradea, că va dura până când Palatul Episcopal îşi va recupera total atât „faţa”, cât şi funcţionalitatea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!