Potrivit TION.RO, localitatea Făget și trei sate aparținătoare au intrat în carantină duminică seara, după ce au apărut 47 de cazuri de SARS-Cov2, la o populație de aproximativ 7.000 de locuitori. Marți, 28 iulie, numărul de cazuri a ajuns la 52, iar luni au survenit și două decese ale unor persoane cu Covid-19.
În Timiș sunt marți, 28 iulie, 169 de persoane internate în spitale și nouă persoane internate în secțiile de terapie intensivă, conform informațiilor transmise de Direcția de Sănătate Publică Timiș. Conform aceleiași surse, în Timiș, de la debutul pandemiei de coronavirus s-au infectat 134 de cadre medicale, iar numărul de anchete epidemiologice în desfășurare în Timiș este de 31. În Timiș, 67 de persoane au decedat, de la începutul pandemiei de Covid-19.
Conform DSP Timiș, din totalul de focare declarate până la aceasta dată, mai șapte sunt active și se află în supraveghere epidemiologică, trei focare fiind închise.
Iată focarele de Covid-19 din Timiș, conform DSP:
TIMIȘOARA, UNITATE PROCESARE CARNE – 174 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
TIMIȘOARA, UNITATE SANITARA CU PATURI IN REGIM PRIVAT- 6 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
SPITALUL DE PSIHIATRIE GĂTAIA-12 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
UNITATE ECONOMICĂ – 3 cazuri confirmate- Focar in supraveghere
COMUNITATE – 11 cazuri confirmate- Focar in supraveghere
CENTRU privat de îngrijiri paliative- 10 cazuri confirmate- Focar in supraveghere
ZONA FĂGET – 52 cazuri confirmate si două decese
Citiți principiile noastre de moderare aici!