“Acţiunea în justiţie a fost unul dintre demersurile întreprinse de acţionarii Euroins România pentru a revoca decizia ASF. În plus, Eurohold şi BERD, acţionari ai EIG, au înaintat deja Guvernului, Parlamentului, ASF şi FGA o propunere concretă pentru a rezolva criza de pe piaţa RCA, declanşată de închiderea uneia dintre companiile cheie şi care afectează 2,7 milioane de asiguraţi RCA”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, propunerea urmăreşte să evite ca Fondul de Garantare a Asiguraţilor să cheltuie banii statului român şi ai contribuabililor pentru plata daunelor RCA.
Propunerea prevede transferul portofoliului Euroins România către EIG Re, printr-un acord de transfer prin care EIG Re se angajează să acopere daunele actuale şi viitoare şi specifică faptul că Euroins AD, filiala bulgară a grupului şi una dintre cele mai mari divizii din holding, va opera iniţial în România sub regimul Freedom of Services (FoS), deservind clienţii români. Acţionarii se angajează să asigure aportul de capital necesar pentru executarea propunerii.
“Prin revocarea licenţei Euroins România, ASF a desfiinţat un ecosistem economic care a menţinut mii de locuri de muncă în toată ţara, direct şi indirect, şi a păgubit bugetul de stat de sute de milioane de lei reprezentând venituri din impozite, contribuţii la asigurările sociale şi alte taxe şi comisioane. Euroins Insurance Group face demersuri astfel încât ASF să revoce această decizie, în condiţiile în care aceasta a afectat o companie deţinută şi susţinută de un grup financiar puternic, BERD, şi cu o poziţie financiară solidă, cu toate taxele datorate plătite la timp”, spun reprezentanţii companiei.
Aceştia subliniază că în ultimii 10 ani, începând cu 2013 inclusiv, Euroins România a plătit la bugetul de stat aproape 650 de milioane de lei, reprezentând impozite salariale şi alte taxe, contribuţii salariale şi alte similare, plus aproape 125 milioane de lei reprezentând contribuţia specială la ASF, care a fost crescută la începutul anului 2022 de la 1% la 2,5%, şi apoi la 4%. Ca o consecinţă directă a acestei creşteri, Euroins România a plătit către ASF doar în 2022 aproape 67 de milioane de lei.
De asemenea, în ultimii 10 ani, Euroins România a plătit brokerilor din România aproape 2,4 miliarde de lei reprezentând comisioane, dintre care peste jumătate de miliard de lei doar în 2022.
“Euroins Insurance Group îşi exprimă deplina încredere că sistemul juridic din România va face dreptate şi va evidenţia adevărul şi are încredere că autorităţile mai sus menţionate vor răspunde la propunerile transmise”, punctează sursa citată.
Eurohold Bulgaria AD este un grup energetic şi financiar care operează în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, şi este listat la Bursele de Valori din Bulgaria şi respectiv Varşovia. Eurohold deţine Euroins Insurance Group AD (EIG), unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări din regiune. EIG oferă o gamă completă de produse de asigurare, deserveşte peste 4 milioane de clienţi în 11 ţări şi are peste 3.000 de angajaţi.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis în data de 17 martie să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.
“Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, a anunţat, la momentul respectiv, ASF, printr-un comunicat.
Instituţia menţiona că, la data de 30 iunie 2022, societatea nu deţinea fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situaţie care se menţinea şi la data de 30 septembrie 2022. Pentru restabilirea cerinţei de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri de 1,75 miliarde lei.
Decizia retragerii autorizaţiei a fost luată în condiţiile în care situaţia Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluţie, sublinia ASF.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!