„Având în vedere că mai multe cadre didactice şi directori ai unităţilor de învăţământ au primit apeluri prin care se solicită sume de bani de la persoane care se recomandă ca fiind angajaţi ai Ministerului Educaţiei, vă informăm că acestea nu aparţin şi nu reprezintă Ministerul Educaţiei”, transmite Ministerul Educaţiei, miercuri, într-un comunicat de presă.
Ministerul Educaţiei le recomandă celor care au fost contactaţi în acest mod să se adreseze instituţiilor competente.
„Menţionăm că toate iniţiativele de sprijin pentru comunităţile afectate de cutremurele din Siria şi Turcia sunt anunţate prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale instituţiilor publice”, mai arată Ministerul.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XPana unde poate merge nesimtirea unora , calca pe cadavre doar sa isi atinga tinta , sper ca politia sa i depisteze si sa fie condamnati aspru pentru inselaciune