Circa 47,2% dintre părinţi consideră că închiderea şcolilor nu este una bună pentru sistemul de educaţie, iar 45,2% dintre ei consideră această decizie ca fiind una necesară, conform unui sondaj al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi (FNAP).
”Având în vedere rezultatele obţinute, FNAP consideră că educaţia trebuie să primeze, în orice formă ar fi desfăşurată, dar nepierzând din vedere inegalităţile care vor apărea în ceea ce priveşte accesul la educaţie al copiilor aflaţi în medii defavorizate şi recuperarea decalajelor educaţionale inerente perioadei pe care o traversăm”, transmite Federaţia Naţională a Părinţilor.
La întrebarea despre măsurile care ar trebui luate de autorităţi pentru a elimina inechităţile apărute ȋn educaţie din cauza COVID-19, 63,8% părinţii sunt de părere că dotarea unităţilor de învăţământ cu laptopuri/tablete pentru elevi şi cadrele didactice ar trebui să primeze, 45,5% dintre ei cred că asigurarea conexiunii la internet pentru elevi şi cadrele didactice este o altă soluţie, 41,3% au menţionat crearea unor biblioteci virtuale cu lecţii înregistrate cu acces gratuit, iar doar 23% dintre părinţii repondenţi sunt de părere că o soluţie poate fi şi desfăşurarea de activităţi remediale peste vară sau atunci când situaţia epidemiologică o va permite.
Sondajul FNAP a fost realizat în perioada 2-5 noiembrie, pe un eşantion de 95.224 de respondenţi din Bucureşti – 31%, Braşov – 17.4%, Arad – 12.9%, Teleorman – 8.2%, Mureş – 7.4%, Iaşi – 5.2%, Neamţ – 4.8%.
Toate creşele, şcolile şi grădiniţele se închid, circulaţie restricţionată pe timpul nopţii şi purtarea obligatorie a măştii, sunt noile măsuri propuse de Comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă (CNSU) ce urmează să fie adoptate de Guvern, după ce bilanţul se apropie de 10.000 de îmbolnăviri.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
X“Circa 47,2% dintre părinţi consideră că închiderea şcolilor nu este una bună pentru sistemul de educaţie” ?/??? – nimeni nu crede ca masura este buna pentru educatie , e in discutie daca este adecvata in contextul epidemiologic actual .
-
mai lasati-ne cu federatia asta a parintilor, fiindca la vot s-au inghesuit cu totii sa-i voteze pe acesti neaveniti ! Da doamne mintea romanului cea de pe urma..! prost ati votat, prost o sa traim cu totii..din cauza voastra prespalatilor pe creier !
Nu mai stim ce sa intelegem pana la urma. Cand le-au inchis, nu a fost bine. Cand le deschid nu e bine… Pana la urma, lasand la o parte pesedeala, cum este mai bine? Personal. cred ca ar trebui sa copiem ca maimutele masurile altor state, ca nu suntem noi in pozitia de a fis mai destepti decat altii.
-
Esti ca Iohannis orice il intrebi e devina Pesede.
doar de curiozitate oare cine este in spatele Federaţiei Naţionale a Părinţilor? unde sunt astia cand se cere spaga in scoli, asa-zisul fond al clasei? de ce nu am auzit de ei cand eu fost agresati elevi in scoala? si multe multe alte cazuri in care parintii si copii au probleme
pai cum sa fie de acord cu inchiderea scolilor, ca doar n-au cu cine sa-si lase pruncii acasa.