“La data de 14.04.2024, procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au solicitat arestarea preventivă a inculpatei C.V.A. – cadru militar, cercetată sub aspectul comiterii unei infracţiuni de violenţă în familie. Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatei C.V.A. constă în aceea că, la data de 11.04.2024, în timp ce se afla singură cu fiica sa minoră, C.E.I., în vârstă de 2 (două) luni la adresa de domiciliu, i-a provocat în mod voluntar acesteia leziuni traumatice constând în traumatism cranio-cerebral în condiţii neprecizate, fractură os parietal bilateral, traumatism toracic – fracturi arcuri costale de la C3 la C8 bilateral, fractură cu deplasare humerus drept, fractură mână dreaptă, escoriaţie facială şi lateralo-cervicale bilaterale, escoriaţie umăr stâng. Leziunile au fost evaluate preliminar de către un medic legist din cadrul SML Prahova ca necesitând 40-50 zile îngrijiri medicale în absenţa complicaţiilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.
Tribunalul Militar Bucureşti a admis solicitarea Parchetului şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele inculpatei C.V.A.
Activităţile din prezentul dosar au fost derulate cu sprijinul IGPR – DOS, DGPMB, IPJ Prahova şi SRTP Bucureşti.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XProbabil ca si soferii in cauza au fost mirati. Pana acum, puteau intra fara probleme. Se pare ca DNA a speriat Politia de Frontiera, asa ca a stricat afacerea. Cat va dura embargoul ?
-
esti pe langa subiect
Si se presupune ca e cu psiho la zi… cum sa bati un copil de 2 luni? Asta nu ar mai trebui sa vada libertatea…
Groaznic. Sper sa i se ia copilul!