BUCUREȘTI. Femeia a murit sâmbătă dimineața. Polițiștii Secției 20 din Capitală au fost sesizați sâmbătă, prin apel la 112, cu privire la faptul că o persoană care alerga în zona unui lac din Sectorul 6 ar fi fost mușcată de câini.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul. Trupul neînsuflețit urma sp fie transportat la INML pentru necropsie.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.
Conform unor surse judiciare, este vorba de o femeie, care ar mai fi fost atacată de câini pe malul Lacului Morii în aprilie 2022.
Primăria de sector: nu avem atribuții de ecarisaj
Primăriile de sector nu au atribuții pe partea de ecarisaj, singura instituție abilitată fiind Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, aflată în subordinea Primăriei Generale, susțin reprezentanții Primăriei Sectorul 6 după incidentul tragic.
Femeia a fost găsită sâmbătă dimineața de polițiști pe câmp, la 270 de metri distanță de cea mai apropiată locuință și la 300 de metri distanță de cel mai apropiat punct de digul Lacul Morii – zona neamenajată, aflată la granița cu Comuna Chiajna, afirmă reprezentanții Primăriei Sectorului 6.
Conform acestora, terenul a aparțiut CAP, iar împroprietăririle au fost făcute de autoritățile din Chiajna, iar în prezent se află în posesia a trei persoane.
„Primăriile de sector nu au atribuții pe partea de ecarisaj, singura instituție abilitată să monitorizeze și să strângă câinii maidanezi de pe raza administrativ-teritorială a Bucureștiului este Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Generale. Chiar și așa, Poliția Locală a Sectorului 6 sprijină ASPA. Au acțiuni săptămânale împreună. Mai mult, anul trecut echipele au fost însoțite de polițiștii locali în zona Gilulești Sârbi, în cadrul campaniei de conștientizare a sterilizării animalelor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 6.
Potrivit acestuia, Poliția Locală Sector 6 nu a primit sesizări privind existența câinilor fără stăpân în zona unde s-a petrecut tragedia, însă aproape zilnic polițiștii locali solicită intervenția celor de la ASPA pentru a captura câinii făre stăpân din alte zone, în special cele aflate la granița cu comunele limitrofe.
Anul trecut, au fost trimise 53 de notificări, iar de la începutul lui 2023 alte 36.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XFamilia poate sa multumeasca lichelelor nenorocite care isi abandoneaza si arunca cainii in strada.
Lucrul acesta se poate întămpla și la noi prin cartiere ?
Acelasi lucru se intampla si pe strand. Nu mai fug pe acolo deoarece am fost muscat de doua ori deja. Sunt mai multe haite de caini deja, mai ales in zona casutelor
E interesant ca e a2a oara cand a fost atacata de caini in zona respectiva. Anul trecut fost salvata de 2 biciclisti si dusa la spital.
-
Asta ne arata din nou cat de “bune” sunt autoritatiile. Dupa ce a fost muscata prima data, normal pe acolo nu mai trebuia sa existe nici urma de caini… dar la noi merge si cu “lasa”, pqna moare cineva. Apoi dau vina unii pe altii, nimeni nu e gasit vinovat si nu se rezolva nimic.
Romania… Romania.,,.da ce imi place ,,ca stim a ride de alti genul..neamt,francez si Americani etc dar noi..vai de ,,steaua,, noastra
Acum nu le mai pasa asa-zisilor iubitori de javre, ca mor oameni din cauza cainilor periculosi ! Unde sunteti ,iubitorilor de potai, va place ce fac javrele pe care le protejati? Va place ca omoara oameni?? fi-v-ar mutra de ras, imbec…!
În Miticia cea mai blondă capitală europeană se întâmplă săptămânal câte o belea. De mâine așteptăm imagini cu următorul camion care rămâne blocat în pasajul Unirii