Aflat în județul Alba pentru a inspecta stadiul lucrărilor la loturile 1 și 2 ale autostrăzii A10 Sebeș-Turda, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că la minister va fi deschisă o „linie verde” pentru firmele românești care au contracte cu companiile străine care au câștigat licitațiile pentru autostrăzi, pentru a le da posibilitatea să anunțe dacă nu își primesc banii.
„O să fac acea linie verde a constructorului român, unde se pot înregistra toți constructorii care nu și-au primit banii și nu sunt declarați subcontractori la CNAIR, ca să-i putem plăti noi”, a declarat ministrul Cuc.
Decizia a venit după ce mai multe firme subcontractante au rămas neplătite de constructorii care au câștigat licitațiile. Un exemplu dat de ministrul Cuc este firma Aktor, care a avut datorii de 35 de milioane de euro. Datoriile au fost plătite în mare parte în ultima vreme, rămânând de plătit o sumă de 5 milioane de euro.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!