Potrivit reprezentanţilor IPJ Olt, poliţiştii rutieri au depistat, sâmbătă seara, cu aparatul radar, pe DN 64, pe raza comunei Grădinari, o maşină care se deplasa cu viteza de 127 km/h, în localitate.
Întrucât şoferul nu a respectat semnalul de oprire, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia şi au tras trei focuri de avertisment, unul în plan vertical şi două în roţile maşinii.
În urma focurilor de armă nu au rezultat victime sau pagube materiale, precizează ISU Olt.
Conducătorul auto a fost prins şi identificat, fiind un bărbat, de 42 de ani, din comuna Grădinari.
Poliţiştii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, prezentând o concentraţie de 0.93 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice de sânge, iar poliţiştii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!