„PNL a oferit pentru UDMR Ministerul Energiei. Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul prim-ministru desemnat Ciolacu, în acest moment UDMR nu a acceptat negocierile şi ofertele pe care le-au făcut cele două partide. Ca atare, formula de guvernare, formula de coaliţie pentru guvernare este PNL – PSD cu acord parlamentar cu minorităţile”, a precizat Ciucă.
Întrebat dacă se mai poate negocia ceva cu UDMR, el a răspuns: „Mâine dimineaţă la ora 9:00 încep audierile (miniştrilor propuşi, în comisiile parlamentare de specialitate – n.r.)”.
„În acest moment, ne ocupăm de finalizarea tuturor procedurilor pentru învestirea noului guvern şi ulterior putem să discutăm şi alte acorduri politice, inclusiv unul parlamentar”, a adăugat liderul liberalilor, întrebat dacă se va încheia un acord cu UDMR pentru susţinere în Parlament.
Legat de afirmaţiile liderului UDMR că Uniunea a fost împinsă în afara coaliţiei, Nicolae Ciucă a spus că au fost întâlniri aproape zilnic cu reprezentanţii Uniunii şi a fost lăsat spaţiu de negocieri.
„Răspunsul este foarte simplu. Ştiţi foarte bine şi parte dintre dumneavoastră aţi fost aproape zilnic la Guvern, ştiţi de câte ori ne-am întâlnit, ne-am întâlnit chiar zilnic, iar astăzi am convocat Biroul Politic Naţional pentru ora 16:00. Am împins începerea lucrărilor Biroului Politic Naţional de la ora 16:00 la ora 18:00 tocmai pentru a găsi formula şi a lăsa spaţiu de negociere şi de înţelegere pentru o formulă de coaliţie formată din trei partide. Din păcate nu s-a ajuns la această formulă. Ca atare, am primit răspunsul de la domnul Kelemen Hunor la ora 20:00. Nu am ieşit la declaraţii înainte să avem un răspuns din partea UDMR. De aceea în acest moment discutăm de această formulă de coaliţie”, a explicat Nicolae Ciucă.
Întrebat în legătură cu faptul că UDMR a dat de înţeles că blocajul a fost la PNL, Nicolae Ciucă a răspuns: „Dacă Partidul Naţional Liberal a avut ca ofertă Ministerul Energiei, iar Ministerul Energiei era pe listă, cum putea să blocheze Partidul Naţional Liberal această negociere?”.
El a adăugat că discuţiile s-au purtat astfel încât „UDMR să poată să beneficieze şi de reprezentare şi de consistenţă şi de relevanţă în Guvern”.
„Nu am avut a le reproşa (miniştrilor de la UDMR – n.r.) nimic în ceea ce priveşte îndeplinirea responsabilităţilor de serviciu, dar aici nu este vorba doar de partea de evaluare a ceea ce au realizat fiecare dintre membrii Cabinetului, ci este vorba de o negociere politică, nu are legătură cu evaluarea miniştrilor”, a subliniat Ciucă.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XUn lucru bun
exista majoritate fara aceasta organizatie ( ca nu e partid) numita UDMR
de ce se insista neaparat sa vina la putere si UDMR?
Ce cauta sa își bage nasu udemereu ca nu au nimic în mânecă cu România, dar nici ceilalți nu au nimic de-a face cu România . Pe toți aia de acolo doar ochiu dtaqului îi tine acolo. Foarte multa iarba rea avem în țară, de la s.a.s. în jos.