IKEA Timișoara va fi cel de-al treilea magazin al companiei în România, în prezent mai existând doar cele din București. Magazinul are o suprafață de 26.000 de metri pătrați și va oferi o gamă de 8.300 de produse de amenajare a locuinței. Pe lângă partea de magazin, IKEA Timișoara are și un showroom de mobilă. Magazinul se va deschide în fiecare zi la ora 10:00. De luni până sâmbătă se va închide la 21:00, iar duminică, la ora 20:00.
Evenimentul de inaugurare a început în jurul orei 9.30, iar în jurul orei 10 au fost primiți și primii clienți. La inaugurare au fost invitați și reprezentanți ai autorităților locale: primarul Timișoarei, Dominic Fritz, primarul Dumbrăviței, Horia Bugarin, și președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica. Din partea IKEA, au fost prezenți Nicoleta Muscinelli, market manager la IKEA Timișoara, dar și Ekaterina Egorova, CEO al IKEA South East Europe (IKEA SEE). Pentru a marca inaugurarea, oficialii au plantat, simbolic, un copac, iar ulterior au tăiat și o panglică.
„Plantăm un copac de fiecare dată când deschidem un magazin. În Suedia, avem o grămadă de păduri. În loc să le tăiem, ne dorim să le extindem. Pentru noi, de asemenea, este foarte important să fim sustenabili. (…) Suntem foarte fericiți să anunțăm că deschidem al treilea magazin din România. Magazinul din Timișoara va atrage oameni din tot vestul țării, bineînțeles și din Timișoara și din Dumbrăvița, care să exploreze toată gama noastră de produse. După succesul înregistrat cu cele două magazine din București, ne bucurăm să fim prezenți și la Timișoara. Magazinul a fost gândit astfel încâț să fie eficient și din punctul de vedere al e-commerce-ului și al livrărilor. Investiția a fost de 16 milioane de euro în magazin și vom crea peste 300 de joburi”, a declarat Nicoletta Muscinelli.
Autoritățile locale așteaptă și alte investiții
Toți reprezentanții autorităților locale prezenți la eveniment s-au declarat bucuroși că IKEA a ales să deschidă primul magazin din afara Bucureștiului la Timișoara. Acest lucru ar arăta că municipiul, împreună cu zona metropolitană și tot județul, rămâne în continuare un pol al investițiilor străine.
„E un semn mare de încredere din partea investitorilor că dinamica Timișoarei va continua. Nu este vorba doar despre dinamica economică, ci este și una culturală și socială. Valorile IKEA – de diversitate, de inovare, de sustenabilitate – sunt și valorile Timișoarei. Nu am niciun dubiu că această investiție va deschide multe, multe căi pentru prosperitatea timișorenilor și a timișenilor în viitor. (…) Ce este evident este că această zonă se va transforma radical. Orice magazin IKEA, oriunde vine, va aduce cu el magazine și, încă o dată, asta plasează Timișoara nu doar pe harta județului, ci ne va face mai atractivi în toată regiunea, nu doar în România, ci și pentru oameni din Serbia și Ungaria, care nu vor mai merge la Belgrad sau Budapesta, ci vor veni la Timișoara. Este clar că efectele economice secundare, dincolo de investiția propriu-zisă vor fi mari. Este un semn important că, după București, expansiunea IKEA a început în Timișoara și Dumbrăvița”, a declarat primarul Dominic Fritz.
În aceeași idee, și Horia Bugarin, primarul Dumbrăviței, comuna pe teritoriul căreia se găsește de fapt magazinul, se arată bucuros de investiție. În plus, acesta a mai anticipat și o nouă investiție importantă în aceeași zonă, una a Dedeman, care vrea să ridice aici cel mai sustenabil magazin al lanțului.
„Acesta este un semn că Dumbrăvița – și Timișoara – se poate dezvolta și altfel decât în zona de imobiliare, este un bun semnal dat. Lângă IKEA, va veni cel mai modern și mai sustenabil magazin Dedeman. Încă sunt în faza de elaborare a documentației urbanistice. Probabil vor deschide de anul viitor. Pornind de la IKEA și în toată zona drumului național, strategia și dorința noastră pentru această zonă sunt de a se dezvolta în această sectorul serviciilor, nu numai pentru Dumbrăvița și Timișoara, ci pentru toată regiunea. Vă pot spune că taxele plătite de IKEA, doar pe partea de autorizare, au fost cele mai mari plătite la nivel de Dumbrăvița. Există niște calcule și procente care vor veni la bugetul local. Așteptăm, este o contribuție importantă”, a declarat și Bugarin.
Pe de altă parte, Alin Nica a explicat că decizia IKEA, de a veni la Timișoara înaintea altor orașe din țară, nu este așa de greu de înțeles.
„Este o investiție majoră, și nu orice fel de investiție, ci una sustenabilă și care este implicată în viața comunității. Timișul și timișorenii, în general, au fost atrași de branduri de renume. Chiar pe vremea comuniștilor, aici aveam branduri pe care cei din restul țării nu le aveau. Poate și pentru că aveam mai mulți vizitatori. Făcând această paralelă peste timp, IKEA, aducând aici primul magazin din afara Bucureștiului, a demonstrat că ține cont de aceste specificități pe care Timișoara le are. Este pentru noi, acum, o punere pe hartă, o recunoaștere a locului pe care Timișul și Timișoara îl ocupă în acest peisaj investițional. Timișul este al doilea la investiții, după zona de București și Ilfov. O spun asta cifrele de la Institutul Național de Statistică, care plasează Timișul pe locul 2, după București, în ceea ce privește investițiile străine. Este și al doilea exportatori după București, așa că avem toate ingredientele pentru a continua povestea de succes a unei zone foarte prietenoase cu investitorii”, a arătat Nica.
Trimite articolul
Xtot 1800 si bonuri a ramas?
-
Niciodată nu a fost 1800+bonuri. A fost 2400 net + bonuri dar asta pentru muncitor necalificat.
-
Adică peste ce primește un profesor debutant, și unii se miră de ce protestează profesorii.
-
” Plantăm un copac de fiecare dată când deschidem un magazin”, ce vrăjeală de doi lei. ” Pentru noi, de asemenea, este foarte important să fim sustenabili.”. A planta UN COPAC la fiecare magazin deschis, asta este sustenabilitate?. Magazin de kko cu marfa de kko. Totul este o vrăjeală eftina, produsele fiind din China. Vapoarele alea mari cu mii de containere, ziceți voi ca este ” sustenabil”. Nu va mai dura mult și pa.