Potrivit documentului, prevederile Ordonanţei vor intra în vigoare de l februarie 2020.
„(3) Începând cu data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă, organele fiscale nu mai operează înscrieri în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA”, se notează în document.
Conform Ordonanţei, contul de TVA poate fi executat silit de către orice creditor, indiferent de natura creanţei.
Comisia Europeană (CE) a cerut autorităţilor să elimine din legislaţie sistemul plăţii defalcate a taxei pe valoare adăugată, numit şi sistemul split TVA, deoarece încalcă dreptul Uniunii Europene (UE).
Sistemul split TVA a fost introdus în legislaţie de la 1 octombrie 2017, fiind folosit opţional de către firmele care au dorit acest lucru, până pe 31 decembrie 2017. De la 1 ianuarie 2018, sistemul se aplica obligatoriu pentru companiile care au datorii mari la plata TVA şi cele care se află în insolvenţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!