Astfel că, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat joi că deblochează aproximativ 4.500 de posturi. Cu toate acestea, numărul este mai mic decât cel vehiculat de premierul Ciolacu, care a promis că Guvernul va debloca angajările pentru aproape 8.000 de posturi.
„Deblocăm astăzi angajările pentru aproape 8.000 de posturi în Sănătate şi Asistenţă Socială. Astfel, toate spitalele importante care au deficit de medici, asistente şi infirmieri vor putea face rapid angajări”, a transmis inițial premierul Ciolacu, joi, în şedinţa de Guvern.
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost aprobat un memorandum privind aprobarea unei sesiuni de organizare a unor concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din sectorul sănătate și asistență socială din cadrul instituțiilor publice locale care au depus cereri eligibile neaprobate în anul 2023.
„Am susținut încă de anul trecut în Guvern ideea că sunt profesii și categorii sociale sensibile, care vor fi afectate de blocarea sau reducerea posturilor, iar repercusiunile se vor simți în toată societatea. Instituțiile statului trebuie să fie mai suple, dar să rămână eficiente. Aveam nevoie de cadrul legal pentru ca instituțiile din domeniul sănătății să nu fie afectate, pentru că lipsa de personal conduce la efecte nefaste pentru toți cetățenii vulnerabili. Serviciile medicale sunt indispensabile populației și atragerea de personal de calitate este o nevoie permanentă“, a precizat ministrul dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea.
Ca urmare a solicitărilor depuse către Ministerul Dezvoltării de instituțiile publice din toate cele 41 de județe și municipiul București, a fost aprobată organizarea examenelor sau a concursurilor în vederea ocupării a 4.555 de posturi vacante sau temporar vacante.
„Dintre cele 4.555 de posturi, s-au aprobat în integralitate cele 1.510 posturi de medici solicitate (inclusiv stomatologi), precum și 1.847 de posturi pentru personal medical auxiliar (asistente, moașe, infirmiere), 345 de posturi pentru personal de specialitate (kinetoterapeut, chimist, biolog, psiholog, laborant, tehnician medical, psihopedagog, farmacist etc.) și 853 de posturi pentru personal auxiliar (asistent social, jurist, inginer, economist, inspector etc)“, au mai transmis reprezentanții Ministerului Dezvoltării.
În plus, la nivel național, în domeniul sanitar ar fi nevoie de 15.000 de medici, conform unor date prezentate de România Europa Liberă.
Bugetul pentru Sănătate, cu peste 40% mai mare în 2024 decât în 2023
Potrivit șefului executivului, Ministerul Sănătăţii are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023, deci nu este vorba de „vreo problemă financiară”.
„De altfel, am alocat circa 6.6 miliarde de lei, în acestă lună, cu care am închis datoriile pe anul trecut din sistemul sanitar, asigurând şi cheltuielile curente pe luna ianuarie, pentru medicamente şi servicii medicale. Însă, fiecare angajare trebuie să se reflecte, în mod concret, în servicii mai bune pentru pacienţi, un plus de empatie şi de responsabilitate. Asta este valabil şi pentru medicii de familie.
Bani avem, dar corect este să-i plătim mai bine pe medicii care muncesc serios, adică serviciile prestate efectiv să primeze în faţa plăţii pe liste de pacienţi, adică pentru nişte nume puse pe o hârtie”, a subliniat premierul.
Angajații din Sănătate au amenințat că vor intra în grevă generală, începând cu luna februarie. Ei sunt nemulțumiți de salarii și lipsa acută de personal din spitale, după ce angajările au fost blocate pentru medici, asistenți și infirmieri.
Trimite articolul
XCACEALMA de an electoral. Cunoastem.
au zis ca au nevoie de 1000 doctori si 4000 personal auxiliar(poate fi tesa)
gurvernul taie din medicina de familie 30 % diin banii anului trecut