”Un alt proiect important dezvoltat din fonduri europene pentru care aprobăm astăzi (miercuri-nr.) cheltuielile necesare în valoare totală de peste 45 milioane de lei se referă la implementarea sistemului național de management privind dizabilitatea. Astfel, va fi realizată o platformă națională care să gestioneze dosarelor tuturor persoanelor adulte și ale copiilor cu dizabilități sau ale celor care sunt la prima evaluare privind obținerea certificatului de încadrare. Prin intermediul acestui sistem, cetășenii vor putea transmite solicitări către instituțiile cu atribuții în domeniu, online, fără a mai fi necesară prezența fizică la sediul acestora”, a declarat Viorica Dăncilă,miercuri, la începutul ședinței de Guvern.
Șeful Executivului a adăugat că „prin intermediul acestui sistem, cetățenii vor putea transmite solicitări către instituțiile cu atribuții în domeniu, on-line, fără a mai fi necesară prezența fizică la sediul acestora”.
„De asemenea, va fi creată o evidență clară a situației persoanelor adulte cu dizabilități, a centrelor rezidențiale și nerezidențiale, precum și a asistenților personali și a însoțitorilor persoanelor cu dizabilități. Totodată, insituțiile cu atribuții în domeniu vor avea acces mult mai rapid la informațiile de la nivelul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru creșterea calității actului de protecție socială”, a completat Viorica Dăncilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!